Foarte mulţi dintre noi circulă prin Bucureşti cu mijloacele de transport în comun. Metrou, tramvai, autobuz. Majoritatea este nemulţumită de condiţii, de mirosuri, de numărul de locuri pe scaune, de îmbulzeală, de interacţiunea cu ceilalţi, de pipăieli, de gunoaie, de timpul pe care îl petrece în trafic, de cât aşteaptă în staţii, de faptul că trebuie să stea cu rucsacul în mână, sau cu sacoşele de cumpăraturi.
Una peste alta...nenumărate nemulţumiri.
Eu pot spune că după vreo 4 ani de zile de mers cu maşina la serviciu zi de zi, şi după vreo 10 ani de mers cu mijloacele de transport în comun, am început să percep mai bine avantajele celor două opţiuni.
Cu autobuzul poţi să afli o grămadă de lucruri interesante. Cum ar fi că la liceu nu se mai vorbeşte cu Fată ci cu Fă, proasto! Că dacă te îmbolnăveşti acolo jos, n-o să mai simţi niciodată plăcere, ceea ce Fă, proasto, e naşpa rau! Mai poţi să afli că trebuie să fii o tâmpită să-i faci unuia 4 copii. Eventual 1 sau maxim 2.
Se pare că mijloacele de transport în comun devin un fel de spaţiu privat. Chiar dacă este îmbulzeală, lume multă, nimeni nu se fereşte să vorbească despre lucruri personale. Reuşesc să facă o delimitare foarte clară de ceilalţi călători dimprejur.
Cum de reuşeşti să îi ignori pe cei din jurul tău, să nu-ţi pese că te aud, că poate te judecă sau chiar intervin în discuţia ta? Şi cum de atunci când trebuie să interacţionezi cu cineva în mod direct te gândeşti la 100 de lucruri înainte să deschizi gura? Te gândeşti la ce părere are celălalt, cum o să reacţioneze ş.a.m.d.
Faptul că cei din autobuz nu te cunosc te face mai curajos? Mai stăpân pe tine?
Cu autobuzul poţi să afli o grămadă de lucruri interesante. Cum ar fi că la liceu nu se mai vorbeşte cu Fată ci cu Fă, proasto! Că dacă te îmbolnăveşti acolo jos, n-o să mai simţi niciodată plăcere, ceea ce Fă, proasto, e naşpa rau! Mai poţi să afli că trebuie să fii o tâmpită să-i faci unuia 4 copii. Eventual 1 sau maxim 2.
Se pare că mijloacele de transport în comun devin un fel de spaţiu privat. Chiar dacă este îmbulzeală, lume multă, nimeni nu se fereşte să vorbească despre lucruri personale. Reuşesc să facă o delimitare foarte clară de ceilalţi călători dimprejur.
Cum de reuşeşti să îi ignori pe cei din jurul tău, să nu-ţi pese că te aud, că poate te judecă sau chiar intervin în discuţia ta? Şi cum de atunci când trebuie să interacţionezi cu cineva în mod direct te gândeşti la 100 de lucruri înainte să deschizi gura? Te gândeşti la ce părere are celălalt, cum o să reacţioneze ş.a.m.d.
Faptul că cei din autobuz nu te cunosc te face mai curajos? Mai stăpân pe tine?
Sunt mulţi care vorbesc mai uşor cu străinii despre chestii personale. Se simt mai în largul lor. Poate pentru că străinii nu au aşteptări de la ei. Nu îi cunosc, nu se aşteaptă de la ei să fie buni, curajoşi, cuminţi, deştepţi, puternici. Îi privesc cu o anumită curiozitate.
Eu privesc o călătorie cu autobuzul curioasă. Nu mă aştept să găsesc loc, să ajung repede, să îmi miroasă a flori. Dar sunt curioasă să văd, să aud, să înţeleg călătorii. Ceea ce trebuie să recunosc, mai greu pot face la volan.
Eu privesc o călătorie cu autobuzul curioasă. Nu mă aştept să găsesc loc, să ajung repede, să îmi miroasă a flori. Dar sunt curioasă să văd, să aud, să înţeleg călătorii. Ceea ce trebuie să recunosc, mai greu pot face la volan.
