Când ai o problemă este foarte greu să-ţi schimbi punctul de vedere. Să te dai un pas în spate şi să fii un observator obiectiv la situaţia în care te afli.
De obicei, te obişnuieşti cu problema ta foarte bine. Te afunzi cu botul în ea şi ţi se îngustează perspectiva. Te zbaţi acolo, dar permanent te gândeşti numai la asta. Cum să fac? Ce să fac? Asta nu merge! Asta nu-i bine! Asta am mai încercat şi n-a mers! Am încercat toate variantele posibile!
Ceea ce poate să-ţi aducă în plus o vedere din afară este un context. Poţi să înţelegi cum te văd şi ceilalţi, ce ar gândi ei despre tine şi problema ta. Detaşându-te puţin, privindu-te pe tine ca pe un actor, poţi să vezi soluţii, portiţe, posibilităţi, opţiuni. E ca şi cum ai încerca să te uiţi la o piesă de teatru sau un film şi ţi-ai da cu părerea despre actori şi desfăşurarea acţiunii.
De exemplu, eu când mă uit la un film de acţiune, thriller, mă întreb tot timpul de ce noaptea, o femeie care e singură acasă şi aude un zgomot suspect începe să umble de nebună prin casă şi să întrebe : Hello? Is anyone there?? Mă întreb mereu, în calitate de observator: De ce nu se apără, că e clar că îi dă cineva în cap?? Eu în locul ei aş fugi şi aş da telefon la Poliţie!
Dar aş zice asta pentru că ştiu că e un film de acţiune, şi la faza asta bagă şi muzică sinistră ca şi când trebuie să se întâmple ceva palpitant. Mie îmi e clar pentru că văd contextul. Femeia din film nu vede nimic. E adâncită în situaţia în care se află.
Un exemplu la fel de potrivit este o scenă din filmul Indiana Jones şi Ultima Cruciadă. În scena din Veneţia, Indiana caută un semn X într-o bibliotecă. Îl caută peste tot, pe pereţi, în tablouri, în cărţi şi nu vede indiciul. Abia când se suie pe o scară şi priveşte imaginea de ansamblu a bibliotecii vede că semnul X era mare pe podea. Doar că stând pe el, nu-l vedea.
Cam aşa e şi cu noi. Soluţiile sunt la
noi, sub noi, lângă noi, doar că nu ştim să ne uităm ca un observator.
Nu suntem nici neputincioşi, nici neştiutori. Suntem dintr-un punct de
vedere doar ORBI.
Dacă viaţa e o scenă iar noi toţi suntem nişte actori, nu vi s-ar părea interesant ca din când în când să ne oprim din jucat şi să ne uitam la scenă ca spectatori? Cine ştie, piesa ar putea să ni se pară cu totul altfel...
