Let's hang out

Vi s-a întâmplat vreodată să mergeţi la un prieten bun şi să nu faceţi nimic acolo, dar să vă simţiţi minunat? Să vă simţiţi excelent nefăcând nimic în compania unei alte persoane? Cât de tare e asta?

Să zicem că vreţi să vedeţi un prieten. Îl sunaţi şi îl întrebaţi ce face. El vă spune că e acasă şi face X. Lucrează, face de mâncare, citeşte, se uită la televizor, taie lemne, raşchetează parchetul... Orice. El are o ocupaţie.  Totuşi îl întrebaţi dacă puteţi veni  pe la el că vă plictisiţi acasă. El zice ca da, normal. Şi ajungeţi. Se bucură că aţi venit, că vă vede, dar nu se întrerupe din ceea ce făcea. Voi ştiţi de când aţi pornit spre el că are treabă şi nu aveţi pretenţia să stea numai cu voi.  Vă este suficient să îl priviţi ce face ca să vă relaxaţi. Poate schimbaţi două-trei vorbe cu el. În rest, comunicarea se face nonverbal. 

Vă integraţi în ceea ce face celălalt numai prin simpla prezenţă. Prin faptul că sunteţi acolo în mod activ. Sunteţi atenţi la ce face, cum se mişcă, ce reacţii are cel din faţa voastră, ce spune în puţinele vorbe. E ca şi cum l-aţi asculta fără să vă vorbească. Sunteţi PREZENŢI. 

El simte prezenţa voastră şi e la fel de relaxat. Se deschide, se simte în largul lui prin faptul că nu aveţi nici o aşteptare de la el să vă distreze sau să vă ţină companie. Şi simţindu-vă aproape, e posibil să vă includă în ceea ce făcea. Hai, taie-mi şi mie roşiile astea /  Hai să-ţi spun ce scrie aici în carte...orice. Şi vouă vă face plăcere să-l ajutaţi, să-l ascultaţi, să-i înţelegeţi punctul de vedere. 

Şi la un moment dat, când simţiţi că e momentul, puteţi să plecaţi. La fel cum aţi venit. Fără să se supere nimeni. Amândoi v-aţi încărcat cu energie pozitivă. Şi aţi fost mai aproape de persoana cealaltă decât atunci când vă propuneţi asta. 

 Aţi comunicat fără să vă gândiţi că ăsta era obiectivul. L-aţi simţit.

Cum ar fi să puteţi face asta cu oricine, nu numai cu un prieten apropiat?

Unele probleme de comunicare sunt legate de prejudecăţile şi părerile preconcepute pe care le avem despre alţii. Ne gândim că celălalt e nesimţit, prost, rău intenţionat, insensibil, interesat, manipulator... Îi punem o etichetă în funcţie de o aşteptare pe care am avut-o de la el. Şi apoi, nu mai simţim nimic pentru el. De fiecare dată când îl vedem ne gândim la etichetă.

Dacă doar l-am asculta, fără nici o aşteptare, dacă am sta lângă el şi l-am observa ce face, ce îi place, ce nu-i place, ce gândeşte, l-am simţi ca om şi l-am înţelege.

Uneori lucurile sunt atât de simple... Trebuie doar să le lăsăm să vină de la sine.