Autoevaluarea adulţilor

Eu lucrez la sistemul meu de autoevaluare. Unii ar zice că este o problemă de încredere în sine. Eu zic că este legat de confirmare.

La şcoală este foarte simplu. Totul se învârte în jurul notelor. Ai luat 10, înseamnă că eşti cel mai bun. Ai luat sub 5 înseamnă că eşti varză. Este confirmarea şcolii despre nivelul tău. Părinţii se uită tot la note ca să-şi dea seama dacă au un copil cu probleme. Şi de obicei, se uită comparativ: Dar...colegul cât a luat?  

Tu uneori ştii că notele nu contează. Că ai primit note proaste când ai învăţat de-ai rupt şi alteori nu ai depus acelaşi efort pentru un 10. Dar ceilalţi nu ştiu. Progresul tău la o materie se măsoară după note. Şi te obişnuieşti ca şi tu să te măsori la fel.

Când termini facultatea, se termină şi reperul notelor. Nu mai ai stresul confirmării. Nu te mai întreabă nimeni cât ai progresat. Dar nici nu mai ai un sistem de autoevaluare. Singurele diferenţe vizibile sunt în promovări la serviciu. Dar astea sunt prea rare ca să fie un sistem de măsură valabil şi întemeiat. Şi este posibil ca la un moment dat să nu mai ştii dacă ceea ce faci, faci bine... Aştepţi o notă, o confirmare de la cineva. Aştepţi ca şefu să-ţi zică o vorbă bună, să aprecieze ceea ce faci. Dar mesajele sunt contrastante. Azi poate să te aprecieze, mâine să îţi facă ditamai scandalul legat de o banalitate. La fel ca şi notele din facultate, confirmările sunt subiective. Şi coroniţa de la sfârşit de an nu e o constantă. 

Pentru foarte mulţi dintre noi, obiectivele pe care ni le setăm eşuează pentru că nu au un sistem de măsură potrivit. Şi nu mă refer numai la obiective profesionale, ci şi la obiective personale. Tu îţi setezi un obiectiv, dar nu ştii dacă mergi sau nu în direcţia bună. Şi pentru că la un moment dat realizezi că nu e nimeni în jurul tău care să-ţi dea note pentru progresele făcute, renunţi. Pentru că te gândeşti că dacă nimeni nu remarcă la tine vreo schimbare în bine nu merită să continui. Şi totuşi multe obiective se îndeplinesc în timp şi au obiective mai mici intermediare.

În loc să măsuram mereu progresul spre obiectivul final, nu ar fi poate mai uşor să înregistrăm progresul către obiectivele intermediare? Adică, în loc să mă gândesc că nivelul meu de azi la matematică nu mă ajută să iau Bacul la vară, să învăţ pentru lucrarea de mâine la mate şi să-mi propun să fac mai bine ca data trecută?

Voi cum vă măsuraţi progresele?

Bonus: Adela de la Coaching Essence ne reaminteşte cât de greu am învăţat să mergem când eram mici în articolul acesta.