luni, 23 decembrie 2013

Despre dezvoltare personala in noul an

Daca intamplator citeati acest blog anul trecut, poate ati remarcat ca anul acesta postarile au fost cam inexistente. Da, am avut un motiv, o preocupare ce m-a acaparat din fericire cu totul :) 

Am invatat multe anul acesta despre mine. Nu am recitit postarile vechi, pentru ca stiu despre ce scriam anii trecuti pe parte de pasi mici si dezvoltare personala. Aveam un entuziasm greu de stapanit, si o impresie ca stiu cu ce se mananca toate problemele cotidiene ale celorlalti, doar prin simplul fapt ca aveam niste explicatii. Ca intelegeam niste mecanisme. Mi se parea ciudat ca ceilalti nu inteleg cat este de simplu sa se schimbe daca nu sunt multumiti cu ce sunt, sau ce au. Mi se parea totul firesc si simplu, si ii judecam pe altii cu aroganta. Am incercat pe mine tot ce pretindeam de la ceilalti. Multe au mers la inceput. Ma simteam in al 9-lea cer. Pluteam pe aripile succesului autoasumat. 
Si au mers, pana nu au mai mers. Pana cand simpla intelegere nu a mai fost suficienta. Mi s-au clatinat toate reperele care ma tinusera sus acolo, si mi-am pierdut orice directie. Eram complet bulversata si lipsita de orizont. Adica... tot coachingul si NLP-ul si analiza tranzactionala despre care am citit o gramada...nu sunt solutia la orice? Nu e suficient sa te comporti ca un om schimbat ca sa fii un om schimbat?
Ce am inteles in final a fost ca sa te comporti schimbat e usor. Folosesti intr-adevar niste metode de dezvoltare personala. Care functioneaza pentru moment. Pentru anumite situatii in care ai nevoie sa te comporti intr-un anumit fel. Dar metodele astea nu te ajuta sa asimilezi schimbarea. Cel putin pe mine nu m-au ajutat. Nu am reusit sa solidific noile experiente cu vechea mea viata. Nimic nu se mai potrivea nicaieri. Ce folos ca puteam sa ma comport intr-un anumit fel, in mod voit, daca eu nu simteam ca asta sunt eu. Era ca si cum eram propria mea marioneta.

Poate cea mai dificila parte asta este. Sa reusesti sa integrezi noi experiente si cunostinte cu viata deja existenta. Sa intelegi de ce faci toate aceste schimbari. Care este scopul final.

Si ce mai trebuie sa intelegi este ca procesul schimbarii este unul foarte profund si chinuitor. Oricine pretinde ca s-a schimbat, dar nu si-a infruntat niste demoni proprii in acest proces... se pacaleste pe el insusi.

Anul viitor asta imi propun: sa imi redefinesc mie, si prin acest blog si voua, ce inseamna dezvoltarea personala.

Pana atunci....





Keep Calm and SING CAROLS Poster

luni, 7 octombrie 2013

Rulouri cu spanac şi zuchini

Am văzut reţeta aceasta pe pagina de Facebook a lui Jamie Oliver (originalul aici), şi am încercat s-o reproduc în stilul meu propriu. Ca idee, se dorea să fie o reţeta de pasta rotolo, adică, un tip de rulouri de paste, sau cannelloni.
Eu am folosit aluat de patiserie de la Mega Image, din acela pentru pateuri, deci textura a ieşit cu totul alta decât la paste, dar merită să încercaţi şi varianta acesta a reţetei.



Ingrediente

2 zuchini
1 ceapă roşie
ulei de măsline
500 gr spanac la conservă
4 căţei de usturoi
700 gr suc de roşii
1 pachet de aluat de patiserie (2 foi de aluat, 800 gr)
50 gr brânză feta
20 gr Parmezan

Cei 2 zuchini se curăţă de coajă şi se taie pe lung, iar apoi în felii. Se gătesc la aburi timp de 20 de minute, sau se fierb până se înmoaie. 

În acest timp, se taie ceapa mărunt şi se căleşte în puţin ulei de măsline. Se asezonează cu sare, piper. Se adaugă spanacul şi se lasă totul să fiarbă la foc mic timp de 15 minute, până scade lichidul, apoi se ia de pe foc. Dacă a mai rămas lichid, se scurge. Se pune amestecul deoparte.

După ce zuchini sunt gata, se scurg, se asezonează cu sare, piper, şi se pasează cu furculiţa. Se pun deoparte.

Usturoiul de taie mărunt, se căleşte în puţin ulei de măsline, şi apoi se stinge cu sucul de roşii. Se lasă să fiarbă la foc mic timp de 5 minute. Se asezonează după gust. Se toarnă sucul de roşii într-o tavă adâncă, pe care o vom băga ulterior la cuptor.

Se dezgheaţă foile de aluat la temperatura camerei. Se ia o foaie şi se întinde pe suprafaţa de lucru. Se întinde amestecul de dovlecei uniform, pe toată foaia. Se întinde apoi amestecul cu spanac peste dovlecei. Se presară brânza feta peste foaie, mărunţind-o direct cu mâna. Se rulează foaia cu umplutura. Se taie ruloul în 4 sau 5 bucăţi. Rulourile se asează în tavă, peste sucul de roşii.
Se repetă etapele pentru a doua foaie de aluat.

După ce am aşezat toate rulourile în tavă, se presară totul cu parmezan.

Tava se dă la cuptor pentru 45 de minute, la 190 grade.

Rezultatul este un fel de pateu cu spanac, pufos la suprafaţă, şi moale la interior, sub sos.
Se pot servi ca atare, sau cu salată verde. Sunt delicioase ca fel principal, sau aperitiv.
 



 Poftă bună!



joi, 30 mai 2013

In cort

Nu stiu daca voi cand erati copii va construiati corturi din paturi si scaune/mese, dar mie imi placea la nebunie intimitatea improvizatiei. Acum exista corturi gata construite din plastic, dar nimic nu se compara cu corturile home-made din panza...


sursa aici


 sursa aici

 sursa aici

 sursa aici

 sursa aici

 
 sursa aici

 sursa aici

 sursa aici


marți, 21 mai 2013

Vise în pod

După 90', când aveam video player şi maximum 6 casete video, evident că mă uitam la ele pe repeat, până când am ajuns să le ştiu pe dinafară. 
Una dintre casete era cu filmul Poveste fără sfârşit, la care nu aveam subtitrare, dar vâzăndu-l de atâtea ori, îi prinsesem firul narativ şi câteva cuvinte de bază în engleză. 
Faza mea preferată din film, era la început, când Bastian fură cartea din librărie şi se ascunde în podul şcolii să o citească. Este ceva cu podul acela de vechituri, şi cu refugiul sub pătură cu o carte în mână, care şi în ziua de azi mi se pare un balsam pentru un suflet greu şi trist. Adăugaţi la asta şi o ploaie care se loveşte de acoperişul podului, cu tunete şi fulgere, o saltea pe care să poţi adormi când îţi aluneca din mână cartea and you've got yourself a treat. 
 Acelaşi pod cu vechituri şi mistere apare şi în Jumanji, unde cei doi prieteni, şi apoi mai târziu cei doi fraţi găsesc jocul fantastic cu acelaşi nume.

My own attic bedroom is what I'l have one day...

sursa aici


 
sursa aici
 
sursa aici
sursa aici
  sursa aici
sursa aici
sursa aici


joi, 11 aprilie 2013

Fetiţa şi motanul

Andy Prokh un economist rus pasionat de fotografie a făcut o serie de fotografii artistice cu fetiţa lui de 4 ani, şi motanul casei în vârstă de 6 ani.

Câteva dintre preferatele mele:





Sursa aici

miercuri, 10 aprilie 2013

Despre prezent

I've suffered a great many catastrophies in my life. Most of them never happened. - Mark Twain (1835-1910)

video

luni, 11 februarie 2013

Django Unchained

Am ieşit din sală după finalul filmului, râzând. Deşi nu este în sine o comedie, Django Unchained este cu siguranţă un film în spiritul deja atât de unic al lui Tarantino. Violenţa şi drama sunt atât de fireşti precum sunt şi ironia, sarcasmul. Trebuie să recunosc că singurul film al lui Tarantino pe care l-am văzut a fost Ingloriuous Basterds, unde m-am îndrăgostit iremediabil de Christoph Waltz, în personajul său memorabil de Oscar. Acelaşi Waltz face în Django un rol secundar foarte bun, dar egalat atât de Leonardo di Caprio, cât şi de Samuel L. Jackson. De aici şi dificultatea de a nominaliza la Globurile de Aur şi la Oscar, un actor de rol secundar din Django, dintre cei 3 actori mai sus menţionaţi. La Globurile de Aur au intrat în competiţie atât Waltz, cât şi De Caprio, Waltz câştigând premiul cel mare, şi fiind din nou nominalizat la Oscar.
În plus faţă de umorul subtil, ceea ce dă o notă deosebită filmului este coloana sonoră, o combinaţie între muzică country, cu rap, soul, blues.

Ia ascultaţi aici....





vineri, 8 februarie 2013

Rece

Sarea de pe mâini se usucă și ustură pielea deja sensibilă de la prea mult frig. Mă trece un fior pe șina spinării în timp ce mă gândesc să-mi schimb pijamaua cu hainele de stradă. Lee Lee mă tot caută cu privirea de când m-am dat jos din pat. Diminețile sunt așa de gri... Mai ales azi când plouă... Văd picăturile de apă pe geam și îmi imaginez cum ar fi să le strâng într-o mașină a timpului care să le ducă în trecutul arid. Îmi aud bătaile inimii în gât. Nu pot să mai dorm nici dacă aș vrea. Zilele astea sunt bune doar să lenevești. Să stai în pijamaua pufoasă, sub o pătură de polar și să citești Poveste Fără Sfârșit. Brusc mi se face poftă de un smoothie cu banane, portocale și căpșuni. Mmmm... de unde să iau căpșuni bune pe ninsoarea asta abia pornită? Simt căldura lui Lee Lee pe pieptul meu, și sunt fericită că o am așa de aproape. Apropierea asta fizică mă emoționează. O mângâi și sunetul torsului mă liniștește. Lucrurile sunt așa de simple... Asta când nu sunt complicate. Atunci e suficient să te scurtcircuitezi. Să scoți nasul de geam și să lași fulgii să ți le lipească de față.

luni, 21 ianuarie 2013

Mici momente de pauză

Ieri am fost prezentă. M-am uitat pe geam şi am văzut o ciocănitoare pe trunchiul uscat din faţa geamului de la bucătărie. Am privit-o timp de câteva minute şi doar m-am bucurat de mica minune a naturii care săpa în scoarţa de copac. E incredibil ce mari sunt momentele astea mici în care mintea e golită de orice gând, şi doar observi. E ca o gură de aer. Ca şi cum ţi se oxigenează creierul după o perioadă lungă de efort psihic intens.

Am auzit undeva că boala secolului nostru este legată de psihic. Cum alte secole erau marcate de holeră, ciumă sau altele de genul, secolul nostru pare a fi marcat de probleme pe fond nervos. De faimoşii pitici pe creier şi stres. Mintea noastră, draga de ea, lucrează la foc continuu. Face conexiuni, alegeri, caută opţiuni, rezolvă probleme, gândeşte în locul altor oameni (Ştiu eu ce e mai bine pentru tine / Tu de fapt ai vrut să spui asta...). Ceea ce e bine. Doar că nu ştie cum să facă pauză.

Doar că uneori se întâmplă să fii prezent. Nu ştiu cum se întâmplă. Cred că are legătură şi cu respiraţia. Cu echilibrarea interioară.

Voi când aţi fost prezenţi ultima oară? Când aţi trăit un moment mic dar autentic?


(Poza de aici)



miercuri, 16 ianuarie 2013

Ca de 2013

Nu sunt o bloggeriţă. Ce mi-am propus la început, în mai 2011, (să scriu zilnic un articol despre AT sau coaching, sau măcar la 2 zile), nu am realizat decât pentru scurt timp. În schimb, am observat că la fel ca şi alţi bloggeri, Cutia de Ceai a devenit un spaţiu mai personal decât mi-am dorit iniţial. Asta aduce după sine o amprentă a evoluţiei mele ca om. De la timp alocat, la subiecte, la promovare, la frecvenţă.

Nu mă scuz. Mă bucur să fiu eu în toată această devenire. Cu tot ce înţeleg şi nu înţeleg încă despre mine.

Nu ştiu ce se va întâmpla în 2013. Pe de-o parte nici nu vreau. Vreau în schimb să învăţ câte ceva din toate, bune sau rele, şi vreau să mă descopăr cât mai mult.

Ceea ce vă doresc şi vouă!