Mircea Eliade este unul dintre scriitorii mei preferaţi. Cel mai mult mi-au plăcut cărţile lui despre generaţia huliganilor (Huliganii, Întoarcerea din Rai, Nuntă-n cer), dar şi nuvela fantastică. Am citit cu toţii măcar La ţigănci pentru Bac.
Asemănătoare cu nuvelele fantastice ale lui Eliade sunt romanele scriitorului japonez Haruki Murakami. La noi cărţile au apărut la Editura Polirom.
Prima carte citită am primit-o de la o prietenă şi se numeşte Cronica Păsării-Arc.
Eu am asociat-o imediat cu Eliade. Aceeaşi îmbinare firească a realului cu fantasticul. În majoritatea cărţilor există un personaj principal masculin, banal, un japonez cu o viaţă comună, cu un job neutru, care îşi face sandwichuri şi se uită la televizor, care la un moment dat se întâlneşte cu cineva care îi schimbă viaţa.
Ceea ce mie mi s-a părut interesant este că toată această schimbare se produce atât de natural. Japonezul nu este nici mirat că vorbeşte cu oi, sau că îi apare soţia dispărută în starea de veghe şi discută cu ea...
Totul este firesc. La fel ca şi cei care vin şi îi oferă sume foarte mari de bani pentru nişte sarcini extrem de simple, fără un motiv anume...
Bănuiesc ca dacă am fi la ora de română am afla că este o călătorie iniţiatică. Dar nu suntem. Şi eu nu am fost niciodată prea bună la comentarii literare. Aşa că mă rezum la a citi cărţile şi a trage nişte concluzii proprii.
Voi aţi citit vreo carte de Murakami?
