Am ajuns azi acasă după serviciu şi m-am trântit pe canapea în faţa televizorului. Am expirat de mulţumire că pot să zac fără să fac nimic. Simţeam cum mă relaxez total în mediul meu preferat, cu camere mari, copaci în faţa geamului, siguranţă, linişte şi evident...pisici. După vreo oră, sentimentul de mulţumire începe să se disipeze şi să fie acoperit de plictiseală. Ok, bine... dar şi ieri când am venit de la muncă am făcut acelaşi lucru. De fapt...şi alaltăieri... Şi nici mâine nu am vreun program deosebit. Hmm...aş face ceva dar nu ştiu ce... Întâmplarea face să primesc un telefon de la cineva care vrea să mă scoată din casă la o plimbare/suc/film. Cu o nervozitate pe care nu ştiu să mi-o explic, bag o scuză cum că nu mă simt bine şi o lăsăm pe altă dată. Când închid telefonul respir uşurată că am scăpat. Nu trebuie să fac nimic. Pot să continuu să zac fără rost, să mă închid în universul meu călduţ. Mâine dacă mă sună cineva poate că nici nu mai răspund la telefon... Ce sens are? Nu fac decât să mă deranjeze din amorţeala mea plăcută.
Acesta este un exemplu de zonă de confort. Un mediu în care ne simţim confortabil, liniştiţi, care nu prezintă riscuri. Staţionarea în această zonă este ok pe termen scurt. Dar pe termen lung, zona de confort de micşorează în jurul nostru. Devine din ce în ce mai mică. Chiar şi lucrurile cu care te simţeai bine, încep să te deranjeze, să te enerveze. Oameni cu care comunicai bine, încep să ţi se pară străini. Şi nu faci decât să te închizi mai mult, şi să-ţi limitezi opţiunile şi viaţa.
Ieşirea din zona de confort se face fie în cercul imediat superior, în zona de provocare/învăţare, fie direct mai sus în zona de anxietate/necunoscut. Cu cât treci mai des din zona de confort în cea de învăţare, cu atât îţi lărgeşti opţiunile, şi te obişnuieşti cu lucruri care poate în trecut ar fi însemnat nişte provocări prea greu de acceptat. Practic, zona ta de confort se măreşte. Asta aduce după sine o lărgire a zonei de învăţare. Ca o hartă a unui joc de strategie pe calculator. Cu cât mergi mai mult pe hartă, zonele care erau întunecate, devin luminate, oferindu-ţi o paletă largă de variante. Cu cât stai mai mult pe loc, vin monştrii peste tine şi nu ştii încotro să fugi.
E bine să te provoci cât mai mult, sau să accepţi provocări. Uneori mai mici, alteori mai mari, dar pe care să le asimilezi în ritmul tău.
Din zona de provocare/învăţare poţi testa zona de necunoscut. Acest lucru presupune o anxietate sporită. De aceea, salturile directe din zona de confort în cea de necunoscut, sunt greu de asimilat sau de acceptat. Te cam zgâlţâie dacă nu te ţii bine. Este de preferat ca fiecare incursiune în necunoscut să aibă timp să se aşeze în vieţile noastre. Să se integreze firesc. Pentru că altfel poate provoca dezechilibre. Dar, şi aici, la fel ca la nivelul inferior, cu cât zona de provocare se lărgeşte, şi necunoscutul devine mai puţin înspăimântător.
Ieşirea din zona de confort e singura metodă prin care creştem ca oameni. Cu cât experimentăm mai mult, cu cât acceptăm să ne expunem la situaţii care ne produc un oarecare disconfort, sau chiar ne sperie, cu atât pe viitor lucrurile nu vor mai fi aşa de înspăimântătoare. Zona de provocare/învăţare este cea care aduce Noul. Cu zona de confort deja suntem familiarizaţi. Nu ne mai aduce nimic în plus. Noul te dezvoltă, te ajută să te adaptezi, îţi dă curaj, voinţă, speranţă, energie, dorinţă de acţiune. Zona de confort este doar un loc călduţ, din care la un moment dat trebuie să ieşi să faci focul.
Ştiaţi că disconfortul cel mai mare îl resimţim înainte de a face efectiv respectiva acţiune? Adică, de ex dacă îţi este frică să vorbeşti în public, dar trebuie să ieşi din zona de confort în zona de provocare şi să ţii un discurs, frica cea mai mare o resimţi până în momentul efectiv în care deschizi gura? Deja când începi să vorbeşti, anxietatea scade. Este un fapt demonstrat ştiinţific de cercetătorii englezi!
Voi cum vă provocaţi să ieşiţi din zona voastră de confort?
