Nu stiu altii cum sunt dar eu cand aud o replica de genul “Stai linistit, o sa vina si randul tau, probabil nu e inca timpul” imi vine sa tip cat ma tin plamanii – mi se pare una dintrele cele mai frustrante replici pe care le poti auzi de la cineva. In special cu cat cel care o spune este de obicei o persoana careia i s-a intamplat déjà lucrul pe care tu il astepti cu atat nerabdare iar cel care o aude este de obicei o persoana care si-a dat tot interesul sa obtina lucrul respectiv, fara a avea insa parte de acelasi succes. Este o replica absolut formala care nu ajuta defel, din contra nu face decat sa amplifice o stare de spirit déjà negativa. Oameni buni, daca nu gasiti ceva mai bun de atat de spus, mai bine nu mai spuneti nimic! Hei, stai asa…ati putea zice. Nu e nevoie sa o iei asa de personal, la urma urmei poate oamenii incearca sa fie politicosi. Posibil. Sau poate doar incearca sa-si linisteasca propria constiinta. Poate ca se simt usor jenati fata de cei aflati in postura dezavantajata si atunci incearca sa para plini de compasiune. In general mi se pare ca rareori suntem cu adevarat interesati de ce simte celalalt pentru ca, ei bine, de ce sa fim ipocriti, pana la urma toti vrem sa ne fie bine in primul rand noua si apoi daca mai ramane un surplus de energie pozitiva aceasta se revarsa si asupra celor din jur. Cinic? Think again. Cand ne merge prost, initiativa de face ceva pentru ceilalti este practic inexistenta. Pentru ca toata energia pe care o avem este concentratata sa ne ajute sa iesim din starea negativa in care ne aflam. Nu ne mai ramane nimic pentru ceilalti. Daca e sa ne gandim bine si sa fim sinceri cu noi insine, ne simtim extrem de generosi si de plini de compasiune atunci cand ne merge bine – pentru ca avem un surplus de energie pozitiva pe care trebuie sa il consumam cumva – si atunci ne indreptam atentia asupra celor din jur.
Dar care e treaba cu timpul? E
totusi ceva real aici sau e o fraza chiar total lipsita de sens? Pentru mine pare
o fraza tipica romanului, similara atitudinii ciobanului din Miorita. E acea
credinta in fatalitate – “cand o fi sa fie” care se manifesta mai pregnant
atunci cand nu reusim sa intelegem ceea ce ni se intampla dar simtim nevoia sa
ne explicam. Cand nu intelegi ceva atunci cel mai simplu este sa pui totul pe
seama destinului – pe principiul “n-a fost sa fie”. E mai simplu decat sa te
gandesti ca poate era ceva ce puteai face si n-ai facut, ca poate undeva ai
gresit. Mai simplu decat sa iti pui intrebari si sa incerci sa gasesti solutii.
Cred ca daca in loc de “nu e inca timpul” oamenii ar spune ceva de genul
“pentru ajunge aici eu am facut asta” cred ca mesajul ar fi receptat mult mai
pozitiv. Pentru ca atunci cand te chinui sa realizezi ceva si nu iese, nu
compasiunea te ajuta sa mergi mai departe (“vai saracu` de tine, trebuie sa iti
fie tare greu”) ci actiunile concrete. Solutii practice la problema in
chestiune. Poate nu solutiile cele mai bune (la urma urmei ce merge pentru
cineva nu merge neaparat si pentru altcineva) dar cel putin ceva de care sa te
agati. Un reper tangibil.
Deci, oameni buni, haideti sa
renuntam la stereotipuri, fraze banale si lipsite de sens. Haideti sa incercam
sa dam un pic mai mult sens cuvintelor noastre. Pentru ca nu degeaba se spune
ca “words cut deeper than swords” – indiferent de motivul pentru care o facem,
atunci cand decidem ca vrem sa ajutam pe cineva, sa o facem in adevaratul sens
al cuvantului, intr-un fel care sa conteze, chiar daca doar prin cuvinte. Iar
daca nu putem sa facem asta, haideti mai bine sa tacem.
