Am mai vorbit despre jocul interior din mintea noastră aici. Astăzi vreau să vă arăt exact cum ajungem să ne punem singuri beţe în roate.
Continuând exemplul cu mingea din articolul anterior, vreau să înţelegeţi exact mecanismul prin care ceea ce gândim poate să ne influenţeze felul în care lovim o minge de tenis, şi felul în care jucăm în general.
Atunci când eşti pe un teren de tenis, întâi vezi mingea, apoi răspunzi percepţiei punându-te în poziţia potrivită şi în final o loveşti, ca rezultat al acţiunii tale. Deci avem percepţie, răspuns, rezultat. În această ordine. Toate bune şi frumoase, dar în acest circuit intervine gânditul. Ceea ce ne defineşte ca oameni. Şi odată cu gânditul intervine interpretarea. Mai precis interpretarea percepţiei, a răspunsului şi a rezultatului.
Folosind acelaşi exemplu cu mingea, un jucător pe care l-a convins Eul 1 (cel cârcotaş dacă vă amintiţi) că are un rever slab, vede mingea venind spre el. O percepe. Imediat intervine gândul Eului 1 Nu ştiu cum o să te descurci pentru că pare o lovitură grea! Gândul trece mai repede decât zboară mingea. Ca urmare, răspunsul corpului este acela de a se cutremura sub un val de emoţii şi nervozitate care îi slăbesc simţurile şi îl determină pe jucător să ridice mâna prea sus, sau să bată în retragere pentru a îşi controla emoţiile. Rezultatul este evident prost. Şi în urma rezultatului Eul 1 abia aşteaptă să comenteze A fost o lovitură groaznică! În acest fel se sedimentează imaginea unei ameninţări asociată cu mingea. De fiecare dată când mingea va veni spre jucător obligându-l să folosească reverul, el va vedea o ameninţare şi se va feri de ea, în loc să se concentreze. Se distorsionează realitatea într-un cerc vicios.
Distorsiune în percepţie - Distorsiune în răspuns - Distorsiune în rezultat - Distorsiune în imaginea despre sine ------------------------ Distorsiune în percepţie
Cum se iese din acest ciclu? Înveţi să vezi mingea ca pe o minge şi nu ca o ameninţare.
Dar asta într-un articol viitor.
