Oglinda, oglinjoara

Stiti “Povestea fara de sfarsit”? In drumul sau spre Oracolul care ar fi trebuit sa detina cheia salvarii Fantasiei, la fel ca orice erou de poveste care se respecta, Atreyu trebuie sa treaca prin mai multe incercari. Una dintre ele il pune fata in fata cu o oglinda. De fapt il pune fata in fata cu el, cu adevaratul el. Incercarea cu oglinda mi se pare cea mai dificila dintre toate, poate tocmai pentru ca pare atat de usoara; nu este o proba fizica dar implica foarte mult curaj.

Convingerea mea este ca cei mai multi avem o parere foarte buna despre noi insine. Chiar daca uneori, ne place sa ne lamentam si autoblamam, de fapt in adancurile sufletului pastram convingerea ca suntem cei mai buni, cei mai destepti, ca deciziile noastre sunt cele mai bune, ca nimeni nu mai e ca noi. Este o convingere formata in timp si cultivata in primul rand de parinti (pentru care, indiferent ce fac, copii sunt cei mai destepti, mai frumosi, etc). Partea buna a unei astfel de convingeri este ca ne incarca de energie pozitiva si ne ajuta sa trecem mai usor peste momentele dificile. Poate ca ar merita insa vazut si ce este dincolo de fatada.

W. Golding a scris o carte extraordinara numita “Imparatul mustelor”. In aceasta carte, mai multi copii se trezesc pe o insula pustie unde trebuie sa supravietuiasca pana la sosirea salvatorilor. Si ceea ce pare a fi “2 ani de vacanta” nu este nici pe departe asa deoarece instinctul de supravietuire spala toata spoiala de civilizatie si nu dupa mult timp copii inocenti din primele pagini se transforma in ucigasi cu sange rece.

Imaginea noastra din oglinda este foarte deformata pentru ca de fapt atunci cand ne uitam in ea o facem prin ochii altora, ai celor din jurul nostru, parinti, prieteni, colegi, ale caror pareri le inmagazinam treptat in subconstient si care ajuta la conturarea imaginii de sine. Astfel devine foarte greu sa iti dai seama cine esti cu adevarat si de multe ori trebuie sa ajungi intr-o situatie limita pentru ca acest lucru sa se poata intampla. Si nu putini sunt aceia care trec prin viata fara a stii de fapt cine sunt.

Oglinda poate sa arate multe lucruri. Uneori poate sa ne arate ca monstri, alteori ca ingeri. Intrebarea este: cati dintre noi au curajul sa-si asume riscul de a privi ea, in adancul sufletului si sa recunoasca cinstit ceea ce sunt? Merita sa-ti asumi riscul unei uriase dezamagiri?

Eu as as zice ca da. Pentru ca daca nu putem fi cinstiti cu noi insine inseamna ca si viata noastra este o mare inselatorie. Dar pana la urma e o problema de alegere personala. Nu exista alegeri bune si proaste, exista ceea ce credem noi ca e bine pentru noi intr-un anumit moment. Reflectat sau nu in oglinda.