marți, 17 ianuarie 2012

Eşarfa

Azi dimineaţă când m-am trezit am văzut pe pat o mulţime de eşarfe. Colorate, lungi,  miţoase, fine, aspre, din lână, mătase, bumbac... o nebunie!



Am început să le ating şi să le ridic uşor de pe pat. Una câte una. 

Surprinzător, eşarfele erau tensionate. Ca şi cum ceva ţinea de ele. Unele opuneau mai multă rezistenţă ca altele. Cu cât trăgeam mai tare, erau tot mai prinse.

Le-am lăsat pe toate jos, mai puţin pe una. Şi am început să îi caut celălalt capăt.  Mă gândeam că  este prins într-un cui ceva... Mergând, am  început să mi-o înfăşor în jurul gâtului. Îmi stătea atât de bine... Mă simţeam minunat... Abia aşteptam să o am pe toată!

 Dar, cu cât mergeam mai mult, eşarfa devenea tot mai rigidă, ca un lanţ!





La început mi s-a părut interesant, dar treptat, am devenit agitată, iritată şi speriată. Nu ştiam ce se întâmplă cu ea. Simţeam cum mă sugrumă!

Mi-am dat-o jos de la gât, dar fără s-o las din mână  am urmat-o în continuare. Am început să simt că se mişcă. Parcă o activa ceva din capătul celălalt. Şi mişcându-se, parcă vroia să se zbată, să îmi cadă din mână! Imi puteam auzi propria repiraţie agitată şi îndârjită. M-am ambiţionat şi mi-am zis că mie nu mi se poate întâmpla una ca asta!  Nu pot s-o las să cadă! Trebuie să ajung la capătul ei! Aşa că am prins-o cu putere şi  am mers mai departe...

Obosisem, dar simţeam că mai e puţin. Când.... fără să fac eu nimic, eşarfa a cedat! S-a eliberat din strânsoare şi pentru prima dată i-am văzut capătul!







La capătul celalalt era o persoană! Nu un cui! O persoană care renunţase să mai ţină de eşarfă. Pentru că o trăsesem eu pe toată! Acum aveam eşarfa numai pentru mine, dar uitându-mă pentru prima dată cu adevărat la ea, am văzut că se deteriorase de la atâta tras. Nu mai era bună de nimic...


 
Cum ar fi dacă fiecare dintre relaţiile noastre (de cuplu sau nu) ar fi simbolizate printr-o eşarfă? Şi dacă fiecare dintre noi ar ţine de câte un capăt al ei?

V-aţi gândit vreodată cu ce afectaţi relaţia prin faptul că trageţi prea mult de ea? Prin faptul că mergeţi prea departe şi îl sufocaţi pe celalalt? Sau că din contră, că o lăsaţi din mână la prima tensiune ivită? Că nu vedeţi semnalele pe care vi le transmite pe parcurs? Că nu îl auziţi, nu îl simţiţi deşi e acolo? Că presupuneţi că ştiţi ce e de partea cealaltă, ce gândeşte, ce simte, ce nevoi are? Fără să vă mai obosiţi să ascultaţi şi părerea lui? Că vă proiectaţi propriile vise asupra celuilalt şi vă aşteptaţi să vă răspundă într-un anumit fel? Că îi impuneţi să facă anumite lucruri, sau că aveţi pretenţia de la el să vă ghicească gândurile? Că vă supăraţi pentru un refuz al unei propuneri pe care o lansaţi? Şi apoi, ca un apogeu, vă miraţi că v-a părasit sau că a renunţat să mai lupte?

Cum ar rezista eşarfa cel mai bine?

Ţinând amândoi doar de jumate din ea. Şi respectându-i celuilalt dreptul de a vă răspunde propunerilor, de a creşte, de a se dezvolta în mod independent prin propriile forţe şi luând propriile decizii.


O relaţie nu înseamnă 1+1 = 2 . O relaţie nu înseamnă NOI (facem, mergem, vrem),.

O relaţie înseamnă 1+1= 3! Eu, tu şi relaţia. O relaţie în care EU şi cu TINE, ca indivizi  împliniţi, simţim mare plăcere să împărtăşim un moment, o călătorie, un concert, o locuinţă, o viaţă împreună!


 


Când o să reuşim să îi acordăm celuilalt libertatea de a ne alege, vom fi şi noi liberi!