Se oferă recompensă!

Voi cum reacţionaţi la recompense? Vă plac? Vă motivează? Vă cresc orgoliul? 

Mă refer atât la recompense materiale cât şi la recompense nonmateriale.

De fapt ce înseamnă o recompensă? DEX-ul spune că este un bun material sau spiritual acordat pentru a compensa un serviciu, un merit particular sau o acțiune realizată.

Adică... noi facem un serviciu cuiva şi primim ceva în schimb. Dar în egală măsură, putem să ne facem nouă înşine un serviciu şi să ne recompensăm singuri pentru asta. Sună dubios? 

De exemplu: Dacă sar pe pod şi nu în apă,  prind pasărea şi o smotocesc!

Sau un exemplu mai uman: Dacă reuşesc să mă las de fumat îmi cumpăr o pereche de pantofi scumpă. 

Acestea sunt recompense materiale proprii.

Cum ar suna o recompensă nonmaterială proprie? Dacă reuşesc să nu vomit mâine la doctor când îmi bagă un tub pe gât, doctorul o să poată să-mi pună un diagnostic şi o să mă fac bine. Nu câştigi un bun material, mai degrabă un bun spiritual. Ceva care îţi îmbunătăţeşte starea de spirit, felul în care te simţi. 

De foarte multe ori, noi înşine putem să ne recompensăm dar uităm lucrul ăsta. Căutăm mereu ca altcineva să ne recompenseze, material sau spiritual. Să ne spună că am făcut treabă bună, că suntem deştepţi, frumoşi, să ne dea bonusuri, maşini, case, cadouri. Este importantă şi componenta socială. Interacţiunea.

Dar de ce să nu o trecem pe planul secund, şi să ne gândim cum putem noi înşine să ne apreciem? 

E important ca ceilalţi să ne susţină. Dar pentru ceilalţi, eforturile pe care noi le facem într-o anumită direcţie, ar putea să  nu însemne nimic. Pentru că fiecare are alte idealuri. 

În loc să tânjim după aprobarea lor, nu mai bine ne dăm singuri un premiu pentru un serviciu/acţiune/merit pe care noi ştim să-l apreciem?

Voi cum v-aţi recompensat ultima dată? Când aţi făcut ceva frumos pentru voi, ca recompensă pentru un efort depus?

ZIDUL

ZIDUL poate fi ceva benefic (te poate proteja de raul de dincolo) sau ceva malefic (te poate izola de restul lumii). Depinde de care parte a ZIDULUI esti, cand iti dai seama de asta si ce esti dispus sa faci pentru a schimba situatia in cazul in care lucrurile nu stau chiar asa cum ti-ai dori.
Poti sa stai mult timp in fata ZIDULUI fara sa il vezi si sa nu intelegi de ce esti nefericit. Daca iti doresti insa cu adevarat (sau esti cu adevarat norocos), intr-o buna zi te trezesti si il vezi. E acolo si, oh boy, it`s big. Doar a durat atatia ani sa fie construit. Stai si te uiti la el, ii admiri arhitectura subtila, te simti coplesit de maretia lui. Si dintr-o data, ca prin magie sa presupunem ca poti sa vezi prin el iar pe partea cealalta sunt toate lucrurile pe care ti le doreai in sinea ta, toate lucrurile care stii ca ar putea face ca viata ta sa fie cu adevarat frumoasa, toate raspunsurile la intrebarile care te-au chinuit ani de zile. Doar ca sunt DINCOLO. Si acum intervine alegerea – poti sa te intorci si sa pleci, just like that, nu iti va fi mai bine dar nici mai rau ca pana acum. Sau poti sa incerci sa treci de ZID.
Nu exista nici un manual cu tehnici de traversare a ZIDULUI, nici o harta. In lumea reala nu putem trece prin ZID ca David Copperfield in celebra lui iluzie. ZIDUL este cat se poate de real si facut din cele mai dure materiale. Iar incercarea de a trece de el va fi dureroasa. Doar ca asa cum spuneam, nu exista doar un drum sau doar o cale, nu exista corect si incorect, poti sa trisezi, poti sa schimbi abordarea, poti sa alergi sau sa mergi mai incet – important este sa nu abandonezi, pentru daca o faci, vei trai toata viata regretand ceea ce stii ca ai fi putut avea DINCOLO.
De ce este ZIDUL atat de puternic? Pentru ca e facut din frica, superstitiile si credintele altora. Paradoxal, cei care construiesc zidul sunt proprii nostri parinti, din iubire, din dorinta de a ne apara. Se spune ca parintii vor doar BINELE copiilor si asa e. Doar ca asa cum in viata nu exista doar BINE ci si RAU, odata cu lucurile bune pe care incearca sa ni le transmita, ne transmit si rele de care de cele mai multe ori nu sunt constienti. Si uite asa, ZIDUL creste an de an, caramida cu caramida. Pentru cei care n-au constientizat niciodata prezenta ZIDULUI viata va merge inainte, ei vor lasa mostenire ZIDUL copiilor lor si vor continua sa il inalte. Pentru ceilalti intervine alegerea de care vorbeam la inceput. Si nu e o alegere usoara. E nevoie de mare curaj sa poti sa iesi din zona de confort in care ai trait o viata intreaga si sa incepi o calatorie care nu stii daca/cand te va duce acolo unde iti doresti. De aceea, acesti oameni sunt, din punctul meu de vedere, niste castigatori de la bun inceput. Pentru ca macar incearca.
Probabil ca CEI DE DINCOLO DE ZID nu vor intelege si nici aprecia vreodata efortul chinuitor pe care tu l-ai facut sa ajungi la ei. Daca te astepti la aplauze la FINISH, probabil ca nu le vei avea. Daca esti norocos, poate ca vei avea parte de incurajari de pe marginea drumului de la cei care inteleg ceea ce vrei sa faci si prin ceea ce treci. Daca nu, va fi doar un drum lung, rece si intunecat pe care va trebui sa-l faci singur. Pentru CEI DE DINCOLO nu vei fi un erou pentru ca ei nu au cum sa inteleaga ce insemana sa treci de ZID atata timp cat ei nu au trebuit vreodata sa faca asta. Dar poti sa fii o inspiratie pentru cei ramasi in urma.
Eu am descoperit ZIDUL acum 10 ani. Si inca sunt pe drum. Nu ma simt un erou dar as vrea sa cred ca intr-o buna zi voi ajunge DINCOLO si voi putea sa le insuflu si altora speranta si credinta ca SE POATE.

Grădina cu artişti

Sâmbătă şi duminică în Grădina Icoanei este un târg de handmade. Vor fi ateliere de creaţie pentru pictură, fotografie, modelaj şi multe altele.

Poate aveţi drum prin zonă!

Rubrica lui Jon Snow

Ştiţi că vorbeam  în primul articol al blogului despre învăţarea din reuşitele altora. Despre un schimb de experienţă, dacă vreţi, între oameni obişnuiţi care au reuşit să facă lucruri aparent simple dar foarte importante pentru ei înşişi.  Oameni care nu încetează niciodată sa spere, să încerce, să reuşească. Totul prin paşi mici.

Jon Snow este un model în acest sens. Dotat cu nişte abilităţi excepţionale, dar cu mai puţină încredere în el însuşi, susţinut de unii membri ai familiei, dar criticat de alţii, Jon a reuşit să treacă peste piedici şi treptat să îşi recunoască propriile merite. Pornit într-o călătorie iniţiatică la Zid, mînat de dorinţa de a face ceva cu viaţa lui şi a demonstra altora că poate să reuşească prin forţele sale, Jon trece prin tot felul de încercări. Probe fizice, şi mai multe critici, colegi adesea neînţelegători, un Zid mai puţin prietenos decât îşi imaginase, un mediu mai rece, posibilităţi de promovare mai puţine. Îşi face totuşi un prieten în Sam şi încurajat de acesta dar şi de propriile sale ambiţii se adaptează. Se face cunoscut, îşi pune în valoare abilităţile şi vede partea bună a lucrurilor. Totul pe fondul altor veşti proaste şi răsturnări de situaţie.

 Nu m-ar mira să ajungă chiar Lord Comandant într-o bună zi, chiar dacă el nu visează la asta...

Mă bucur să vă anunţ că Jon Snow a acceptat să ne împărtăşească din experienţa sa şi din modul în care reuşeşte să facă paşi mici în direcţia cea bună! Va avea o rubrică de invitat permanentă  pe care mi-ar plăcea s-o onoreze cât mai des!

You're an inspiration Jon!

Este cerul limita?

Ce te faci dacă te trezeşti într-o bună zi şi toate convingerile tale despre viaţă se dau peste cap? Dacă ceea ce te face pe tine TU se sparge în bucăţele? Accepţi faptul că poate convingerile tale nu sunt neapărat cele mai bune? Sau că poţi să le schimbi? Să fii flexibil? 

În comedia Paul (urmăriţi trailerul de pe IMDB) Ruth, o credincioasă fanatică ce nu merge nici la doctor pentru că nu-i permite religia, îl întâlneşte pe Paul, un extraterestru care bea, fumează iarbă şi înjură. Pe moment are un şoc. Nu ştie ce să facă... Nu crezuse niciodată în extratereştrii, şi totuşi e unul în faţa ei. Nu poate să-i nege existenţa. Totuşi, să-l accepte, înseamnă să treacă peste concepţiile ei cu care a trăit toată viaţa. Să admită că există şi alte variante. 

Câţi dintre noi putem să renunţăm la concepţii? Sunt atât de adânc înrădăcinate. Şi ne oferă confortul unei siguranţe. Adică...un punct de plecare în a ne explica diverse neajunsuri, neîmpliniri. 

Oamenii sunt toţi răi, egoişti, prin urmare de asta nu pot să am încredere decât în mine!

Să pui întrebări banale este stupid!

Eu nu pot să vorbesc în faţa altor oameni!

Bărbaţii care preiau numele soţiei după căsătorie nu sunt bărbaţi adevăraţi!

Femeile care sunt nervoase la serviciu sunt NF sau în perioada PMS!

O doamnă adevărată nu înjură niciodată!

Dacă te-ai îmbolnăvit înseamnă că ai făcut ceva rău!

Colegii care nu lucrează la fel de mult ca mine sunt nişte trântori! 

Mama care vrea să-mi pună mâncarea în farfurie mă consideră handicapat! 

Nu pot să accept bani de la un prieten pentru un serviciu pe care i l-am făcut!

Şi câte şi mai câte...astea se numesc Credinţe Limitative. În sensul că îţi limitează gândirea doar la cercul lor. Te învârţi in el şi e greu să găseşti soluţii la probleme. Pentru că principala credinţă limitativă este:

Eu nu pot să-mi schimb concepţiile. Fac parte din mine! Ăsta sunt eu!

Şi dacă de azi, hotărăşti că o credinţă îţi face mai mult rău decât bine? 

Schimb-o! Adapteaz-o! Nu o mai limita!

Poate că oamenii răi sau egoişti au şi ei părţile lor bune care m-ar putea ajuta.

Uneori e mai bine să întrebi ce nu ştii chiar dacă pare ceva banal, decât să greşeşti.

Am emoţii să vorbesc în faţa altor oameni, dar cu cât exersez mai mult, o să reuşesc.

Bărbaţii care preiau numele soţiei după căsătorie nu fac decât o schimbare de buletin.

Femeile care sunt nervoase la serviciu pot avea o nemulţumire pe care eu nu o cunosc.

O doamnă adevărată e o femeie care se poate descărca nervos înjurând.

Dacă te-ai îmbolnăvit înseamnă că trebuie te duci la doctor.

Colegii care nu lucrează la fel de mult ca mine poate se pricep mai bine decât mine la altceva.

Mama care îmi pune mâncare în farfurie se bucură că mă vede.

Dacă un prieten vrea să-mi dea bani pentru un serviciu pe care i l-am făcut înseamnă că are el un motiv pentru asta.

 

Dar şi când reuşeşti să ai mai multe credinţe nelimitative decât limitative... SKY IS THE LIMIT! (sau se poate şi mai sus?)

De ce bărbaţii nu ascultă şi femeile nu pot să citească o hartă

Am vorbit săptămâna asta despre anumite diferenţe dintre femei şi bărbaţi în pasajul din Cartea Căsătoriei. Am văzut care era viziunea din anii 40' despre capacităţile intelectuale sau fizice ale fiecăruia.

 Allan Pease este un australian care a făcut carieră din prezentări şi cărţi pe tema limbajului nonverbal. Este o alternativă la viziunea de mai sus şi la diferenţele menţionate.

Una dintre cărţile sale se numeşte Why Men Don't Listen and Women Can't Read Maps. Mai jos aveţi un filmuleţ de la un discurs de-al lui în care prezintă teoriile din carte. Este genial :)

Descoperă Parcul Ioanid

Sămbătă la ora 18:00 puteţi merge la o plimbare în zona Dacia - Parcul Ioanid cu un istoric de la Fundaţia Calea Victoriei. Se va povesti despre casele din cartier, obiceiuri de mult uitate şi alte lucruri interesante despre Bucureştiul pe care nu-l ştim. Evenimentul se numeşte Descoperă Parcul Ioanid şi mai multe detalii găsiţi la ei pe site.

Cultură scandinavă şi Jazz-Dance de weekend

Despre proiectul Incubator 107 am mai vorbit aici.

Vineri seara la Incubator 107 se ţin lecţii de Jazz-Dance cu Gabi Bathori de la PasBoutique. Diseară de la 19.00-21.00 se învaţă Commercial Jazz-Dance. 

Weekendul acesta este dedicat culturii scandinave la Incubator 107, unde după spusele organizatorilor e bine să faci următorul lucru:

Rezervă-ți uichend-ul 20-21 august, orele 11.00-14.00 pentru o excursie de neuitat în cultura scandinavă. Vom străbate ani, alfabete, povești, rețete culinare, vom petrecere ca vikingii și ne vom odihni în Suedia, alături de o grămadă de personaje de desene animate.

Scurtă introducere în Analiză Tranzacţională

Să presupunem că fiecare dintre noi are în interior un Părinte, un Adult şi un Copil. În doze diferite fireşte. Unii au mai mult Copil, alţii mai mult Părinte şi alţii mai mult Adult. Copilul din interior seamănă cu voi când eraţi mici, Părintele seamănă cu părinţii voştri sau cei care v-au crescut, iar Adultul... ei bine, adultul nu seamănă cu nimeni, el este EXTRATERESTRU.

Copilul se manifestă atunci când sunteţi trişti şi plângeţi, cănd sunteţi fericiţi de vă vine să săriţi în sus, când vă îmbufnaţi, când încălcaţi reguli, când vă sare ţandara şi reacţionaţi impulsiv, când faceţi ce trebuie deşi nu vă face plăcere... cam tot ce am discutat deja în articolul Mai sunteţi copii? Fiecare Copil este unic.

Părintele se manifestă atunci când criticaţi, când judecaţi, când îngrijiţi pe cineva, când vă faceţi griji pentru ceva. În Big Bangul comunicării am dat un exemplu.

Adultul este cel mai interesant. Seamănă puţin cu  Colegul meu extraterestru. Şi asta pentru că el acţionează. Nu se gândeşte nici ce ar zice şefu, colegii, mama, tata până să ia o decizie, nici nu s-ar juca. Nu ar judeca, nu s-ar speria. Ar rezolva problema, situaţia pe loc, astfel încât să nu rămână cu frustrări, sau neîmpliniri.

Dacă toţi avem în interior cele 3 stări, poate vă întrebaţi când se manifestă una, şi când alta. De obicei există nişte impulsuri declanşatoare. E foarte posibil să observaţi când vorbiţi cu cineva că din vesel devine deodată agitat, sau nervos, sau gânditor. Trecerile se fac aproapre fără ca noi să ne dam seama. Nu ştii ce te-a lovit... Brusc ţi se schimbă dispoziţia. Şi când se întâmplă asta într-o discuţie cu cineva, parcă simţi cum se rupe filmul... nu mai eşti pe aceeaşi lungime de undă şi nu mai comunici.

Cum poţi să comunici mai bine prin Analiză Tranzacţională vorbim cu altă ocazie.

Inferioritatea fizică şi psihică a femeii faţă de bărbat?

 Revin cu un nou extras din Cartea Căsătoriei despre care am mai vorbit aici. Aştept impresii :)



Din punct de vedere al alcătuirii sale fizice, femeia se găseşte într-o inferioritate netă faţă de bărbat. Alăturând un bărbat normal cu o femeie normală, vom observa cum acesta o întrece cu cel puţin un lat de mână. 

Toate organele, toate ţesuturile acesteia sunt mai puţin viguroase, mai puţin trainice decât ale bărbatului. [...] Craniul ei e mai mic şi deci şi conţinutul acestuia. S-a observat că dacă bărbatul prezintă desvoltarea lobilor anteriori frontali, - centrii funcţiunilor psihice superioare şi organul operaţiilor intelectuale, - femeia în schimb prezintă o desvoltare a lobilor occipitali - dinspre ceafă - cari reprezintă localizarea centrilor emoţiilor şi sensibilităţii.

Creerul bărbătesc posedă deci mai multă capacitate intelectuală, cel femeesc mai multă sensibilitate psihică. Femeia prin natura ei e mai nervoasă, mai capricioasă, mai romantică, mai idealistă, mai puţin înclinată spre profesiuni. Are mai multă capacitate de disociere, cu alte cuvinte e aptă de a observa dintr-o singură ochire amănunte cari ar scăpa unui bărbat.

Simţurile femeii sunt mai slabe ca ale bărbatului.

Să luăm de pildă simţul mirosului: s-a observat că unele femei se parfumează atât de mult, încât trecând, lasă în urma lor un îmbătător miros.  [...] ele având simţul mirosului mai slab, nu îşi dau seama de această exagerare, socotind că sunt discret parfumate...

Cât despre simţul gustului, acesta e de asemeni inferior celui al bărbatului. O femeie oricât de gurmandă, nu va putea savura cu subtilitate o friptura delicioasă sau un vin bun... 

În ceia ce priveşte durerea, însă, se pare că e mai uşor de suportat de femeie.

Cu toată inferioritatea ei fizică şi psihică faţă de bărbat, femeia se poate mîndri totuşi cu o calitate care îi dă superioritate infinită asupra bărbatului.

E vorba de marea ei însuşire de a da viaţă, însuşire care înalţă pe femeie la cea mai ameţitoare treaptă a demnităţii omeneşti. 

[...] adevărata menire a femeii, începe de la vagin încolo...

Cartea Căsătoriei, Dr. Constantin Colonaş, Editura Cartea Românească, Bucureşti

Jocuri de societate de închiriat

Cine are chef să bea un ceai şi să joace un joc societate altundeva decât acasă, poate merge la Ceainăria Tabiet. Aici BoardGames Blog organizează săptămânal întâlniri pentru anumite jocuri. În afara acestora, puteţi merge oricând împreună cu prietenii să vă jucaţi orice joc au ei în colecţie, gratuit.

Începând cu 1 august puteţi să deveniţi membru al clubului lor de jocuri. Ce înseamnă asta? Plătiţi 30 de lei pe lună şi puteţi închiria jocurile din colecţie. Jocurile se închiriază pentru maxim 3 zile/joc şi sunt împărţite în 3 categorii: Basic, Club, VIP. Cu cât aveţi vechime mai mare în club, aveţi mai multe facilităţi. Aveţi reduceri la preţurile din ceainărie, la preţurile de achiziţie a jocurilor sau alte clauze speciale la închiriat.

Spor la joacă!

Un Eliade japonez

Mircea Eliade este unul dintre scriitorii mei preferaţi. Cel mai mult mi-au plăcut cărţile lui despre generaţia huliganilor (Huliganii, Întoarcerea din Rai, Nuntă-n cer), dar şi nuvela fantastică. Am citit cu toţii măcar La ţigănci pentru Bac. 

Asemănătoare cu nuvelele fantastice ale lui Eliade sunt romanele scriitorului japonez Haruki Murakami. La noi cărţile au apărut la Editura Polirom.

Prima carte citită am primit-o de la o prietenă şi se numeşte Cronica Păsării-Arc.

Eu am asociat-o imediat cu Eliade. Aceeaşi îmbinare firească a realului cu fantasticul. În majoritatea cărţilor există un personaj principal masculin, banal, un japonez cu o viaţă comună, cu un job neutru, care îşi face sandwichuri şi se uită la televizor, care la un moment dat se întâlneşte cu cineva care îi schimbă viaţa.

Ceea ce mie mi s-a părut interesant este că toată această schimbare se produce atât de natural. Japonezul nu este nici mirat că vorbeşte cu oi, sau că îi apare soţia dispărută în starea de veghe şi discută cu ea... 

Totul este firesc. La fel ca şi cei care vin şi îi oferă sume foarte mari de bani pentru nişte sarcini extrem de simple, fără un motiv anume...

Bănuiesc ca dacă am fi la ora de română am afla că este o călătorie iniţiatică. Dar nu suntem. Şi eu nu am fost niciodată prea bună la comentarii literare. Aşa că mă rezum la a citi cărţile şi a trage nişte concluzii proprii. 

Voi aţi citit vreo carte de Murakami?

Prăjituri bune la Vatra Ardealului

Acum vreo 2 ani, într-o tură prin Braşov am intrat într-o cofetărie vis-a-vis de Biserica Neagră. O cofetărie cu istorie, din pozele de pe pereţi. Cu flori pe măsuţe şi un decor retro. Nimic sofisticat. Şi cu preţuri foarte mari la prăjituri. Daaaar.... am văzut în vitrină că aveau Kataif, o prăjitură pe care nu prea o găsesc pe nicăieri deşi îmi place foarte mult. Aşa că am stat. Am dat 13 lei pe o prăjitură, dar nu mi-a părut rău. De atunci, de fiecare dată când trec prin Braşov, mă opresc şi la Vatra Ardealului. Toate prăjiturile pe care le-am încercat au ingrediente naturale, inclusiv frişca şi sunt proaspete. Specialitatea casei se numeşte Deliciu şi are fructe de pădure şi un blat micuţ cu frişcă. Kataiful are frişcă, tăieţei şi ceva nou pentru mine... măr. 

Vă recomand să intraţi măcar o dată la Vatra Ardealului!

 

 Mai jos se văd Kataiful şi o parte din Deliciu rămasă încă nemâncată pentru poză  :)

1 zi la Versailles

Ca să ajungeţi la Versailles luaţi RER C din Paris, plătiţi 11 euro dus întors şi mergeţi până la capăt la Versailles Rive Gauche. Din gară, cum ieşiţi sunt numeroase magazine care vând bilete pentru castel. Există preţuri diferite pentru ce puteţi vedea: castelul şi grădinile sau castelul, grădinile şi domeniile Mariei Antoinette. Noi am dat 20 de euro pentru tot. E greu să vezi tot într-o singură zi, mai ales când nu ajungi de dimineaţă, ci pe la ora 12.

Începeţi cu o scurtă coadă la intrare...

 

Continuaţi cu grădinile, de castel vă ocupaţi mai târziu

 

 

 

 

Mergeţi spre domeniile Mariei Antoinette 

 

 

 

Faceţi o poză cu un sequoia de acum 200 de ani...

 

 

Faceţi o plimbare cu barca pe lac, având castelul pe fundal

 

Pozaţi curcubeul după ploaie în timp ce vă întoarceţi cu barca...

Prindeţi un joc cu foc...

Mai aveţi timp de câteva poze până la închidere

 

Castelul rămâne pe data viitoare...

4 desene animate la Paris

Ratatouille e un desen tare drăgălaş. Cu mâncare (ca pentru gurmanzi ca mine) Grapes and cheese!! Şoricelul e foarte haios, la fel ca şi celelalte personaje. Parisul apare în multe scene şi tot filmul zici că te afli într-o bucătărie franţuzească.

.

 

Gay Purr-ee sau Parisul Vesel era unul dintre puţinele desene animate pe care le aveam pe caseta video după 90. Cred ca l-am văzut de 100 de ori pe vremea respectivă. Îl ştiam pe dinafară... Din nefericire, nu l-am găsit nicăieri reeditat pe DVD. Îmi amintesc bine că desenele erau mai puţin prelucrate ca cele Disney.  Faze preferate:  CeC-ul scris cu cerneală simpatică... sau cântecelul Roses are red/Violets are blue...

Mi-e dor de Jaune-Tom şi de Mewsette :). Are cineva DVD-ul?

The Aristocats, sau Pisicile Aristocrate este tot un film al copilăriei mele. Cântecele, Edgar, puiuţii de pisică, şi să nu uităm de Madame sau irlandezul Thomas. Două dintre fazele preferate: cea cu gâştele şi cu unchiul Waldo care cântă beat pe străzile din Paris sau cea cu câinele Napoleon: I'm the captain, I say when we charge...CHAAAAAARGE!

The Hunchback of Notre Dame sau Cocoşatul de la Notre Dame este tot un film Disney, deşi poate nu la fel de vizionat. Nu l-am văzut decât o dată, mai demult şi prea multe nu-mi amintesc decât de ţiganca Esmeralda şi Gargui. Oricum, catedrala Notre Dame este în centrul atenţiei.

 

Mai ştiţi şi alte desene animate cu Parisul?

Incubator 107

Incubator107 este un proiect al asociației Macaz Cultural, în care echipa se implică voluntar. Este un experiment cu o perioada de incubație de 5 luni.  În fiecare lună testăm câte un concept și un set de ateliere. În septembrie numărăm bobocii și decidem sub ce formă vom continua, dacă am reușit să strângem în jurul nostru o comunitate implicată și cineva care să ne placă suficient ca să susțină proiectul și din punct de vedere financiar.

Dacă sâmbată spre duminică nu aveţi somn, puteţi merge în mansarda din curtea din spate de pe str. Traian nr. 107 unde cei de la Incubator 107 vor face o noapte albă cu prezentări ale atelierelor lunii august.

Cartea Căsătoriei

Am descoperit acum câțiva ani printr-un pod cu vechituri o carte. Se numește Cartea Căsătoriei scrisă în 1940 de Dr. Constantin Colonaș, apărută la Editura Cartea Românească din București. Exemplarul găsit de mine este ediția a 3-a din 1945. Viziunea autorului asupra căsătoriei este foarte interesantă. Poate e viziunea unei întregi societăți patriarhale la momentul respectiv. Vă las pe voi să vedeți în ce fel am evoluat sau dacă...şi mai ales Ce am învăţat de la părinţi.

Cartea mea nu este un tratat. Ea reprezintă o lucrare modestă, lipsită de greutate savantă, în care, într-o formă accesibilă tuturor, într-un stil literar, narativ, prietenesc, uneori glumeț chiar, m-am străduit să aduc toate chestiunile în legătură cu căsătoria. [...]cu atât mai mulțumit aș fi să fi isbutit acest lucru, cu cât îmi dau seama, și cu toții trebuie să recunoaștem, că în vremurile acestea de progres și de înaintată civilizație, dăinuiește încă o totală necunoaștere, sau ceia ce e încă și mai rău uneori, o greșită cunoaștere a celor mai multe din chestiunile cari stau la baza căsătoriei. În adevăr, puține mai sunt fetele cari să nu știe azi că noaptea nunții înseamnă jertfirea virginității lor pe rugul posesiunii; puțini mai sunt băieții pentru cari dărnicia miresii lor să însemne o mulțumire nouă. Aceasta nu e însă totul. Noțiunea vagă despre posesiune pe care fata a primit-o pe sub ascuns de la vreo prietenă căsătorită, ca și ucenicia de mascul pe care băiatul și-a făcut-o prin casele de toleranță, nu sunt suficiente, nici trainice elemente de temelie pe cari să se poată clădi o căsnicie fericită. Căsătoria cere mult mai mult. Din clipa în care tinerii logodnici se cunosc și se plac, până dincolo departe, în amurgul vieții, când înconjurați de copii și nepoți își privesc cu mulțumire rodnicia, soții au de străbătut lungi și anevoioase căi, pe cari numai înțelepciunea lor îi va putea ajuta să răsbată.

[...] În chipul acesta lucrarea de față e adresată deopotrivă acelora pentru cari căsătoria e o năzuință, cât și acelora pentru cari e fapta împlinită. De la logodnicul timid și șovăelnic și până la șeful de familie călit și experimentat, fiecare va putea afla în filele acestei cărți, un prilej de noui cunoștinți, un îndemn, un sfat, un făgaș de îndreptare, și chiar dacă toate acestea se vor părea de prisos venerabilului șef de familie ajuns în culmea luminoasă a căsniciei, el va putea ceti totuși cu plăcere aceste pilde și învățăminte, în care pe lângă farmecul amintirii, va afla o verificare și un măgulitor bilanț al propriilor lui înfăptuiri.

Mai 1940 ( Cartea Căsătoriei, Dr. Constantin Colonaș, Editura Cartea Românească, Bucureşti)

2 zile prin Paris

Puteți începe vizitarea Parisului cu Pantheonul. Este o clădire emblematică pentru oraș, găzduiește mormintele a nenumărați revoluționari francezi, oameni de știință, scriitori.

        

La interior găsiți Pendulul lui Foucault care a demonstrat că Pământul se învârte în jurul propriei axe.

Vedere panoramică din turn

Mormântul celebrului Gambetta

În continuare, treceți prin simpaticul  Cartier Latin

Vă gândiți cum ar fi să învățați la Sorbona

Priviți vaporașele care trec pe Sena

Faceți o poză în față la Notre Dame

și în lateral...

 

și de sus...

și..... evideeent...... la Gargui cu biserica Sacre Coeur pe fundal.

Puteți merge mai apoi spre Luvru.

 La ieșirea din gradinile Tuileries vă puteți opri în Place de la Concorde.

Apoi plimbarea poate continua pe Champs Elysees

Sunteți la doi pași de Arcul de Triumf

 


De aici mai aveți doar puțin până la EL....

aaaa..... cred că am uitat să vă spun.....aveți nevoie de pelerine! Se găsesc de vânzare peste tot și pe orice culoare!

A toute a l'heure!