luni, 11 februarie 2013

Django Unchained

Am ieşit din sală după finalul filmului, râzând. Deşi nu este în sine o comedie, Django Unchained este cu siguranţă un film în spiritul deja atât de unic al lui Tarantino. Violenţa şi drama sunt atât de fireşti precum sunt şi ironia, sarcasmul. Trebuie să recunosc că singurul film al lui Tarantino pe care l-am văzut a fost Ingloriuous Basterds, unde m-am îndrăgostit iremediabil de Christoph Waltz, în personajul său memorabil de Oscar. Acelaşi Waltz face în Django un rol secundar foarte bun, dar egalat atât de Leonardo di Caprio, cât şi de Samuel L. Jackson. De aici şi dificultatea de a nominaliza la Globurile de Aur şi la Oscar, un actor de rol secundar din Django, dintre cei 3 actori mai sus menţionaţi. La Globurile de Aur au intrat în competiţie atât Waltz, cât şi De Caprio, Waltz câştigând premiul cel mare, şi fiind din nou nominalizat la Oscar.
În plus faţă de umorul subtil, ceea ce dă o notă deosebită filmului este coloana sonoră, o combinaţie între muzică country, cu rap, soul, blues.

Ia ascultaţi aici....





vineri, 8 februarie 2013

Rece

Sarea de pe mâini se usucă și ustură pielea deja sensibilă de la prea mult frig. Mă trece un fior pe șina spinării în timp ce mă gândesc să-mi schimb pijamaua cu hainele de stradă. Lee Lee mă tot caută cu privirea de când m-am dat jos din pat. Diminețile sunt așa de gri... Mai ales azi când plouă... Văd picăturile de apă pe geam și îmi imaginez cum ar fi să le strâng într-o mașină a timpului care să le ducă în trecutul arid. Îmi aud bătaile inimii în gât. Nu pot să mai dorm nici dacă aș vrea. Zilele astea sunt bune doar să lenevești. Să stai în pijamaua pufoasă, sub o pătură de polar și să citești Poveste Fără Sfârșit. Brusc mi se face poftă de un smoothie cu banane, portocale și căpșuni. Mmmm... de unde să iau căpșuni bune pe ninsoarea asta abia pornită? Simt căldura lui Lee Lee pe pieptul meu, și sunt fericită că o am așa de aproape. Apropierea asta fizică mă emoționează. O mângâi și sunetul torsului mă liniștește. Lucrurile sunt așa de simple... Asta când nu sunt complicate. Atunci e suficient să te scurtcircuitezi. Să scoți nasul de geam și să lași fulgii să ți le lipească de față.