Ce înseamnă să fii femeie?

Citeam azi un articol pe un blog, despre femeile care nu mai sunt femei.

O femeie elegantă este elegantă oricând și oriunde fără a depune eforturi, pentru că eleganța este parte a personalității sale. De aceea nu va fi surprinsă niciodată îmbrăcată nepotrivit sau neîngrijită. Nu va atrage atenția printr-o atitudine zgomotoasă, nu va vorbi tare, nu va râde că o descreierată și nu va face scene în public. Va privi discret, nu se va holba și nu va gesticula cu mișcari ample. Nu se va îmbulzi, va avea o atitudine demnă, care să impună respect, fără a da impresia de baroană. Nu va participa la discuții care o înjosesc și nu va răspunde la accese triviale și grobiene. 
O femeie elegantă știe să evite situațiile conflictuale, nu decade și nu se expune ridicolului. Nu transformă un zvon într-un subiect de budoar și nu o preocupă flecăreala inutilă. Nu frecventează locuri obscure doar de dragul anturajului. Știe când, ce și cum să vorbească. Este echilibrată, are simțul măsurii în toate și se respectă.
O femeie înseamnă simplitate, naturalețe, discreție, gingășie, senzualitate, căldură, empatie, umor de bun gust, sensibilitate, frumusețe interioară... Știe să se facă plăcută și să devină un exemplu demn de urmat. (citiţi aici textul integral al articolului)

 

Ei bine, eu am fost crescută de o femeie adevărată. Una elegantă, finuţă, cu atitudine demnă, care impune respect. Şi mult timp, în copilăria mea de băieţoaică îmi doream să fiu ca ea. Elegantă, îmbrăcată în rochii vaporoase din voal georgette sau catifea, cu ciorapi fini si pantofi cu toc. Eram fascinată de felul cum era privită de toată lumea, şi mândră când venea să mă ia de la şcoală. 

E bunica mea! spuneam cu voce tare. Nu se poate! era reacţia tuturor mamelor şi celorlalte bunici. Este prea tânără!
 Încă este prea tânără la cei 83 de ani pe care îi are. Încă poartă doar rochii sau fuste şi pantofi cu toc. Încă o încap toate hainele din tinereţe. Şi merge mai repede decât mine glumind ca o adolescentă. Şi încă o salută lumea pe stradă Bună ziua doamna doctor!

Datorită ei şi a poveştilor ei de viaţă am ajuns să fiu nostalgică după interbelic şi istoria Micului Paris. Ce prăjituri erau la Capşa şi ce baluri erau prin sate...

Cealaltă bunică, are multe în comun cu ea. Aceleaşi haine din tinereţe, bijuterii, tablouri de familie sau amintiri în cutii îngălbenite cu poze cât jumate de palmă, alb-negru. Doar că s-a mai modernizat odată cu trecerea timpului. Acum poartă şi tenişi, pantaloni sau baston. Şi o iubesc la fel de mult.

Eu mi-am julit coatele şi genunchii până pe la 10 ani, mă băteam cu băieţii şi pe la 14, iar pe la 18,  când eram tunsă scurt, unii se întrebau dacă sunt fată sau băiat.  Uneori mă holbez, uneori gesticulez, alteori râd ca o descreierată în public (vezi Teatrul Invizibil), mă machiez foarte rar, şi ies şi în papucii de casă până la non-stopul de la colţ. Uneori sunt dezechilibrată, am glume proaste sau neînţelese şi mă cert şi ţip până mă lasă răsuflarea.

Şi cu toate astea, nu m-am întrebat niciodată dacă sunt altceva decât femeie. Nu m-am întrebat nici dacă celelalte reprezentante ale aceluiaşi sex sunt sau nu femei în funcţie de cum se comportă sau se îmbracă. Cred că fiecare găseşte feminitatea în altceva. Fiecare îşi caută stilul de viaţă sau vestimentar care să i se potrivească cel mai bine cu ceea simt despre ele şi felul cum se văd în interior. Da, este adevărat, unele mă deranjează vizual sau auditiv. Dar asta la prima vedere. În momentul în care ai curiozitatea sau ocazia sau răbdarea să treci peste cochilia superficială a fiecareia, toate femeile au suflet. Unul neînţeles poate, dar nu m-aş grăbi să le judec. 

Până la urmă... şi eu arătam ca un baiat acum 10 ani. Iar acum sunt o băieţoasă care poartă fuste şi tocuri, si unii poate încă se întreabă dacă sunt băiat sau fată.

Pentru voi ce înseamnă să fii femeie?