Cred că m-a influenţat destul de tare concertul lui Bon Jovi, pentru că am scos de la naftalină chitara şi orga electronică aseară. Plină de entuziasm dealtfel... Mai prost cu amintitul acordurilor. Deh...au trecut vreo 3 ani de când am cântat ultima oară. Şi când oricum eşti autodidact şi cânţi după ureche (trăsătură de familie) e cam greu să ţi se fixeze ceva atunci când nu repeţi.
Am încercat In these arms. Am luat-o şi eu cu o melodie grea. Adică... acordul pe B nu-mi iese, cel pe C#m nici atât... Oricum, am acordat chitara şi cât mă mai ţine microbul Bon Jovi o să încerc alte melodii mai simpluţe.
Nu de alta...dar ca să nu uit ce frumos a fost la concert!!!
Ceea ce mă face să mă gândesc că fiecare are propria metodă de a păstra trăirile care îi fac plăcere. Pentru mine, sentimentul pe care îl am în general la un concert este unul constructiv. Mă binedispune, sunt mai optimistă, mai plină de viaţă, mai activă.
Ce te faci atunci când trăirile care îţi plac cel mai mult sunt unele distructive, nu constructive? Ce te faci dacă ţie în subconştient îţi face plăcere să fii criticat, să fii călcat în picioare, să suferi? Să îţi dezlănţui demonii interiori?
Răspunsul este simplu: cauţi situaţii sau persoane care să îţi ofere cadrul cel mai bun de a te manifesta. Aşa apar Jocurile pentru adulţi.
Sunt variante de petrecere a timpului care pentru unii dintre noi reprezintă un mijloc de a obţine trăirile cu care ne simţim cel mai bine. Cele care ne oferă o cale de comunicare cu ceilalţi. Pentru că mulţi dintre noi ştim să comunicăm prin jocuri. Şi pentru că mereu găsim pe cineva care să joace cu noi. Prin joc, copilul din noi este în siguranţă, stă într-un cocon şi refuză să se gândească la realitate.
Despre metode de petrecere a timpului într-un cadru social o să vorbim cu altă ocazie.
Pentru moment, căutaţi o trăire constructivă şi bucuraţi-vă de ea!
