Poate aţi văzut prin filme întâlnirile alcoolicilor anonimi din SUA. Unde fiecare se ridică pe rând în faţa celorlalţi şi zice: Bună, mă numesc X şi sunt un alcoolic.
După care tot grupul îi răspunde: Bună X!
Cum este sentimentul ăla că cineva te înţelege? Că ştie cât de greu este să vorbeşti despre problema ta? Că apreciază efortul pe care îl faci să te ridici în faţa lor şi să recunoşti că ai o problemă? Că sunt acolo pentru că şi ei au ajuns într-un moment de răscruce şi trec prin acelaşi lucru? Că nu te judecă? Te ascultă? Te acceptă aşa cum eşti? Că nu eşti singur?
Mie mi se pare un sentiment de plinătate. De linişte. De mult bine.
Când eşti în cel mai prost moment al vieţii tale, în care ajungi să crezi că EU NU SUNT OK şi CEILALŢI NU SUNT OK şi nu mai vezi nici o resursă nici în tine, dar nici în ceilalţi gândeşte-te că nu eşti singur.
Că oameni pe care îi admiri în secret pentru reuşitele lor, pentru cât de bine arată, pentru câţi bani au, pentru cât de bine vorbesc, sau iubesc, sau câtă încredere au în ei, toţi aceştia au nevoie la un moment dat de cineva, sau de ceva.
Toţi au îndoieli, griji, întristări. Toţi sunt oameni ca tine. Toţi au nevoie de susţinere. Încearcă să nu-i judeci înainte de a-i asculta. Şi ascultă-i cum ai vrea şi tu să fii ascultat. Fără a te gândi. Doar ascultă.
Mie nu-mi place Lady Gaga. Recunosc că are mult succes, că este un fenomen, că are mult curaj, că experimentează, că are o imagine care vinde orice, că are voce, că sub toate costumele şi makeup-uri arată bine, că dansează bine, dar....nu-mi place. Mă sperie imaginea ei. E covârşitoare şi extremă.
Totuşi, dacă mă imaginez cu ea la o întrunire a AA, unde ştiu că nu pot s-o judec, că este un om care recunoaşte că e vulnerabil şi eu respect asta, o ascult...
Şi ascultând-o descopăr lucruri pe care nu mi le-aş fi imaginat despre ea. Lucruri cât se poate de plăcute...
Intraţi aici să vedeţi despre ce este vorba.
