Mic dejun de Bucureşti pe Mătăsari

Pe 1 octombrie, dacă vă treziţi de dimineaţă, puteţi participa la un mic dejun inedit pe strada Mătăsari la nr.17, începând cu ora 10, unde vor bucătări pentru voi diverşi pasionaţi de mâncare ce găzduiesc bloguri culinare. Mai multe detalii aici.

Seara urmează o petrecere începând cu ora 21, tot la aceeaşi adresă. 

Weekend plăcut!

Musicovery - muzica stării tale de spirit

Am descoperit un site de muzică pe care vi-l recomand. Se numeşte Musicovery. De-a lungul timpului, pentru variaţie am încercat tot felul de radio-uri online sau site-uri de muzică. Cel mai mult mă regăseam în Jango. Dar chiar şi acolo se repeta muzica destul de mult şi la un moment dat mă plictisisem. 

Ieri am găsit ceva nou şi cu un concept deosebit. La Musicovery, îţi faci cont gratis şi asculţi muzică în funcţie de MOOD sau starea ta de spirit de moment. Asta pentru că au ajuns ei la concluzia că lumea ascultă muzică în funcţie de cum se simte la un moment dat.

Mai precis, specialiştii lor în muzică au ascultat mii de piese şi le-au evaluat în funcţie de 2 axe. Pe verticală la cele două poluri opuse sunt starile ENERGETIC şi CALM. Pe orizontală sunt polurile DARK şi POSITIVE. În pătratul delimitat de cele 4 poluri sunt liste de muzică. Pe genuri muzicale pe care poţi să le alegi chiar TU!

Listele au aproximativ 15 melodii, după care trebuie să alegi altă listă. Probabil că s-au gândit că starea de spirit se modifică în timpul ăsta.

Puteţi selecta melodiile care vă plac, sau artiştii, şi le puteţi posta pe Facebook, Twitter, blogul personal, sub formă de piese sau de liste.

Lista mea de preferate o puteţi asculta în timp ce citiţi articolele. O găsiţi în dreapta  paginii.

Enjoy!

Bolovănelul

Cum ar fi să mergeţi la o plimbare într-o zi frumoasă, senină, uşor călduroasă? Păsărelele cirip-cirip, o adiere plăcută de vânt, aer proaspăt... MMM...simţiţi aerul? Miroase a pământ umed, a muşchi, a picături de ploaie...

Mai aveţi puţin şi ajungeţi la acel lac frumos pe care v-aţi dat cu barca vara trecută...

 Şi deodată...

Cum mergeţi aşa...

Vă întâlniţi cu EL!

Un BOLOVAN în mijlocul drumului.

WTF??? Aţi putea spune. S-au dus naibii şi păsărelele, şi adierea vântului, şi aerul proaspăt, şi lacul... S-a pus ăsta în mijlocul drumului şi s-a stricat tot cheful... 

Cum trec eu acum de bolovan?

E un bolovan mare, nu are pereţi cu prize de câţarat, e greu, nu-l puteţi împinge, nu-l puteţi escalada, nu puteţi face nimic să treceţi.  Vă duceţi mai aproape de el, îl pipăiţi, vă proptiţi de el, încercaţi să vă suiţi....nimic... Se mai opresc şi alţii lângă voi. Încearcă să vă ajute, să faceţi o scăriţă, să ajungeţi mai sus, să-l împingeţi din loc... nimic...

La un moment dat obosiţi. Şi vă duceţi mai în spate să mâncaţi un sanwich şi să beţi apă. Faceţi o poză bolovanului care v-a stricat ziua şi vă pregătiţi să vă întoarceţi.

Faceţi câţiva paşi în direcţia opusă şi vă găndiţi cu amărăciune la acel lac de vis care se află de partea cealaltă... ce lac frumos, ce plajă aş fi făcut pe malul lui, ce poze, ce bere bună e acolo... lacul...lacul...

 LACUL!

LACUL!!!!

Băi...dar eu de fapt nu vreau să trec de bolovan!! Eu vreau să ajung pe marginea LACULUI! 

Dar pe marginea lacului pot să ajung şi dacă fac un ocol pe drumul B de doar 1 km!!! 

Nu trebuie să mut bolovanul din drum!!

De fapt.... nici nu mă interesează bolovanul! E doar un bolovănel şi eu nu am nici o treabă cu el!!!

Obiectivul meu este LACUL!!!

Cam aşa se întâmplă cu problemele. Ne apar în drum, le vedem,  ne ducem mai aproape să vedem exact cât sunt de grave, ne speriem de gravitatea lor şi ne centrăm pe rezolvarea lor, fiind din start demoralizaţi. Poate renunţăm şi ne întoarcem din drum. Poate renunţăm dar revenim mereu la ele să le căutam o soluţie.

Sau poate suntem suficient de norocoşi să uităm de existenţa lor şi să ne amintim de fapt ce ne interesează cu adevărat. Care este adevăratul obiectiv. 

S-ar putea să constatăm că drumul spre adevăratul obiectiv nu are nici o legătura cu problema din faţa noastră...

Romanele Fantasy

Citesc de cel puţin trei decenii literatură fantasy, şi calitatea ei a crescut mereu, cu autori excelenţi, unii originali, alţii preferând să retopească ori să reinterpreteze mituri sau istorie, cu personaje complexe, epică, intrigă şi fantezie remarcabile!*.

 Cred că mi-au plăcut mereu poveştile. Nu am putut să mă despart de ele până prin clasa a 8-a, chiar dacă mi se spunea că nu mai sunt de vârsta mea. Trecerea am făcut-o cu Colţ Alb şi romanele lui Dickens. Am continuat cu romanele de capă şi spadă şi abia apoi am ajuns la cele realiste şi în prezent cele poliţiste.

  Dar gândul mi-a rămas mereu la poveşti... Prin clasa a 9-a cred că s-a tradus primul volum din Stăpânul Inelelor. Noroc cu acelaşi Dan pentru celelalte volume în engleză. Aşteptarea ar fi fost chinuitoare. Dar uite cum o pasiune poate să te ajute să îţi perfecţionezi engleza. A fost primul roman fantasy grosuţ pe care l-am citit. Mai citisem diverse cărticele despre troli şi alte creaturi interesante, dar mereu mă gândeam la cărţile -joc Lord of the Rings şi la atmosfera de basm creată de ele.

Mulţi ani după seria Lord, nevoia de fantasy mi-a fost alimentată de ecranizarea cărţilor, foarte reuşită în opinia mea dar şi de Lord of the Rings - boardgame.

Deşi fenomenul Harry Potter a creat isterie chiar şi în rândul adulţilor, pe mine m-a lăsat destul de rece. Suficient ca să urmăresc doar prima şi a doua parte a filmului, şi fără să simt nevoia să iau cărţile în mână.

În urmă cu ceva timp, am reînceput să citesc fantasy cu George Martin şi seria lui A Song of Ice and Fire. Abordarea e diferită de Lord, nu mai e totul sub formă de poveste, sunt şi multe elemente realiste. E mai aproape de romanele istorice cu suspansul unei cărţi poliţiste şi cu necunoscutul din Lost. Pentru fanii care aşteptau volumul 5 de ani buni, George a terminat A Dance with Dragons pe care o puteţi comanda momentan în engleză, dacă nu mai aveţi răbdare până la traducerea noastră.

Noi, iubitorii de fantasy, copiii care vom rămâne permanent copii, îi datoram multe lui Dan care a susţinut acest gen în România şi care ne înţelege nevoia de a visa şi de a evada din cotidian.

*(Mihai-Dan Pavelescu, Literatura fantasy, un gen popular, Adevărul de Weekend, 24-25 septembrie 2011, pag.65)

UPDATE:  A apărut şi traducerea în română la A Dance wih Dragons (Dansul Dragonilor) - editura Nemira.

Sunteţi curioşi?

Foarte mulţi dintre noi circulă prin Bucureşti cu mijloacele de transport în comun. Metrou, tramvai, autobuz. Majoritatea este nemulţumită de condiţii, de mirosuri, de numărul de locuri pe scaune, de îmbulzeală, de interacţiunea cu ceilalţi, de pipăieli, de gunoaie, de timpul pe care îl petrece în trafic, de cât aşteaptă în staţii, de faptul că trebuie să stea cu rucsacul în mână, sau cu sacoşele de cumpăraturi.

Una peste alta...nenumărate nemulţumiri.

Eu pot spune că după vreo 4 ani de zile de mers cu maşina la serviciu zi de zi, şi după vreo 10 ani de mers cu mijloacele de transport în comun,  am început să percep mai bine avantajele celor două opţiuni.

Cu autobuzul poţi să afli o grămadă de lucruri interesante. Cum ar fi că la liceu nu se mai vorbeşte cu Fată ci cu Fă, proasto! Că dacă te îmbolnăveşti acolo jos, n-o să mai simţi niciodată plăcere, ceea ce Fă, proasto, e naşpa rau! Mai poţi să afli că trebuie să fii o tâmpită să-i faci unuia 4 copii. Eventual 1 sau maxim 2.

Se pare că mijloacele de transport în comun devin un fel de spaţiu privat. Chiar dacă este îmbulzeală, lume multă, nimeni nu se fereşte să vorbească despre lucruri personale. Reuşesc să facă o delimitare foarte clară de ceilalţi călători dimprejur.

Cum de reuşeşti să îi ignori pe cei din jurul tău, să nu-ţi pese că te aud, că poate te judecă sau chiar intervin în discuţia ta? Şi cum de atunci când trebuie să interacţionezi cu cineva în mod direct te gândeşti la 100 de lucruri înainte să deschizi gura? Te gândeşti la ce părere are celălalt, cum o să reacţioneze ş.a.m.d.

Faptul că cei din autobuz nu te cunosc te face mai curajos? Mai stăpân pe tine?

Sunt mulţi care vorbesc mai uşor cu străinii despre chestii personale. Se simt mai în largul lor. Poate pentru că străinii nu au aşteptări de la ei. Nu îi cunosc, nu se aşteaptă de la ei să fie buni, curajoşi, cuminţi, deştepţi, puternici. Îi privesc cu o anumită curiozitate.

Eu privesc o călătorie cu autobuzul curioasă. Nu mă aştept să găsesc loc, să ajung repede, să îmi miroasă a flori. Dar sunt curioasă să văd, să aud, să înţeleg călătorii. Ceea ce trebuie să recunosc, mai greu pot face la volan.