Ocazional, mă uit la fime despre situaţii extreme. Filme care implică un dezastru natural, sau o situaţie în care mediul înconjurător devine inamicul numărul 1 şi trebuie să te lupţi să supravieţuieşti. Nu sunt filmele mele preferate, dar s-a întâmplat să văd şi aşa ceva.
Am fost chiar interesată de filmul lui James Cameron, Sanctum, care m-a lăsat însă cu un gust amar şi pe care nu aş mai putea să-l văd a doua oară. Ok, înţeleg, e genul acela de film în care mor toţi mai puţin personajele principale în cel mai bun caz. Înţeleg asta, chiar pot să văd un film întreg despre cum să mori, dar nu cred că asta ar trebui să fie singura morală a unui film. Filmul este bine făcut, are efecte speciale spectaculoase şi recreează un spaţiu subteran care dă impresia de cavou natural. O peşteră imensă cu ape subterane devine din comoară naturală, un labirint din care cei prinşi încearcă să iasă la suprafaţă. Ca fostă mică speoloagă, ştiu perfect cum e să rămâi într-o peşteră fără lumină, cum e să te strecori prin găuri de vierme şi cum e să fii înconjurat de întuneric. Din punctul acesta de vedere, filmul reuşeşte foarte bine să trezească sentimente de claustrofobie amestecată cu uimire faţă de miracolul naturii. Evident, ca în orice situaţie limită, iese la iveală instinctul de supravieţuire din fiecare personaj, cu bune şi rele. Dar cam atât. Şi pentru mine nu este suficient ca să-l revăd.
The Grey este tot un film despre oameni care înfruntă natura. Aici, mediul este unul deschis, mai precis Alaska, şi dacă gerul şi viscolul nu sunt de ajuns ca să dea de furcă personajelor, lupii care îi vânează devin pericolul principal. S-au scris multe recenzii la acest film, nu toate bune. Şi evident, la fel ca Drive, mulţi nu îşi doreau un astfel de film într-o sâmbătă seara. Mulţi au sesizat lucrurile nerealiste. Mai precis, faptul că personajele ar fi murit imediat din cauza frigului, sau că lupii i-ar fi mâncat, nu i-ar fi atacat doar ca să-i ucidă. Pentru mine, nefiind interesată de detalii de ordin tehnic (vizionaţi un filmuleţ despre diferenţele dintre bărbaţi şi femei aici), chestiile astea au trecut într-un plan secundar.
The Grey nu e un film care să te înveţe metode de supravieţuire, sau care să recreeze cu exactitate o situaţie reală. Pentru că niciunul dintre personaje nu este un maestru al supravieţuirii. Sunt oameni obişnuiţi care nu se cunosc foarte bine între ei, cărora le este frică de moarte şi care se unesc în faţa naturii pentru a încerca să facă ceva în condiţiile date. Nu e un film în care să-ţi arate scenele dure îndeaproape, la modul Hai să vedem cum muşcă un lup dintr-un om, sau care să transforme lupii în nişte creaturi sângeroase şi monstruoase. Totul urmează cursul naturii.
Care mi s-a părut mie a fi ideea filmului, foarte dramatic de altfel, este aceea de trecere. Nu neapărat de supravieţuire, de luptă pentru viaţă. Ci de alegere a felului cum mori. Şi de găsire a liniştii dinaintea trecerii spre partea cealaltă. S-a pus accentul pe acest lucru de la primele scene. Liam Neeson stă alături de lupul pe care tocmai îl împuşcase până îl simte că şi-a dat ultima suflare. Deşi l-a ucis, e un fel de tristeţe şi respect faţă de animal. Mai târziu, după prăbuşirea avionului, acelaşi Liam stă alături de unul dintre colegii săi din avion în ultimele sale clipe. Îl ajută să se liniştească şi să găsească un gând frumos care să-l călăuzească mai departe.
Filmul este preţios pentru acest mesaj. Şi fiecare personaj îl trăieşte diferit.
Iar replica Don't be afraid pe care Liam o tot aude în gând de la soţia lui cred ca are 2 semnificaţii:
Nu-ţi fie frică să mori şi/sau Nu-ţi fie frică să trăieşti!
Poezia scrisă de tatăl lui e simbolică pentru aceeaşi idee.
Once more into the fray.
Into the last good fight I'll ever know.
Live or die on this day.
Live or die on this day.
Voi aţi văzut filmul?
The Grey nu e un film care să te înveţe metode de supravieţuire, sau care să recreeze cu exactitate o situaţie reală. Pentru că niciunul dintre personaje nu este un maestru al supravieţuirii. Sunt oameni obişnuiţi care nu se cunosc foarte bine între ei, cărora le este frică de moarte şi care se unesc în faţa naturii pentru a încerca să facă ceva în condiţiile date. Nu e un film în care să-ţi arate scenele dure îndeaproape, la modul Hai să vedem cum muşcă un lup dintr-un om, sau care să transforme lupii în nişte creaturi sângeroase şi monstruoase. Totul urmează cursul naturii.
Care mi s-a părut mie a fi ideea filmului, foarte dramatic de altfel, este aceea de trecere. Nu neapărat de supravieţuire, de luptă pentru viaţă. Ci de alegere a felului cum mori. Şi de găsire a liniştii dinaintea trecerii spre partea cealaltă. S-a pus accentul pe acest lucru de la primele scene. Liam Neeson stă alături de lupul pe care tocmai îl împuşcase până îl simte că şi-a dat ultima suflare. Deşi l-a ucis, e un fel de tristeţe şi respect faţă de animal. Mai târziu, după prăbuşirea avionului, acelaşi Liam stă alături de unul dintre colegii săi din avion în ultimele sale clipe. Îl ajută să se liniştească şi să găsească un gând frumos care să-l călăuzească mai departe.
Filmul este preţios pentru acest mesaj. Şi fiecare personaj îl trăieşte diferit.
Iar replica Don't be afraid pe care Liam o tot aude în gând de la soţia lui cred ca are 2 semnificaţii:
Nu-ţi fie frică să mori şi/sau Nu-ţi fie frică să trăieşti!
Poezia scrisă de tatăl lui e simbolică pentru aceeaşi idee.
Once more into the fray.
Into the last good fight I'll ever know.
Live or die on this day.
Live or die on this day.
