Watermelon

Nu ştiu voi, dar eu abia aştept să apară pepenii roşii!

Ce înseamnă să fii femeie?

Citeam azi un articol pe un blog, despre femeile care nu mai sunt femei.

O femeie elegantă este elegantă oricând și oriunde fără a depune eforturi, pentru că eleganța este parte a personalității sale. De aceea nu va fi surprinsă niciodată îmbrăcată nepotrivit sau neîngrijită. Nu va atrage atenția printr-o atitudine zgomotoasă, nu va vorbi tare, nu va râde că o descreierată și nu va face scene în public. Va privi discret, nu se va holba și nu va gesticula cu mișcari ample. Nu se va îmbulzi, va avea o atitudine demnă, care să impună respect, fără a da impresia de baroană. Nu va participa la discuții care o înjosesc și nu va răspunde la accese triviale și grobiene. 
O femeie elegantă știe să evite situațiile conflictuale, nu decade și nu se expune ridicolului. Nu transformă un zvon într-un subiect de budoar și nu o preocupă flecăreala inutilă. Nu frecventează locuri obscure doar de dragul anturajului. Știe când, ce și cum să vorbească. Este echilibrată, are simțul măsurii în toate și se respectă.
O femeie înseamnă simplitate, naturalețe, discreție, gingășie, senzualitate, căldură, empatie, umor de bun gust, sensibilitate, frumusețe interioară... Știe să se facă plăcută și să devină un exemplu demn de urmat. (citiţi aici textul integral al articolului)

 

Ei bine, eu am fost crescută de o femeie adevărată. Una elegantă, finuţă, cu atitudine demnă, care impune respect. Şi mult timp, în copilăria mea de băieţoaică îmi doream să fiu ca ea. Elegantă, îmbrăcată în rochii vaporoase din voal georgette sau catifea, cu ciorapi fini si pantofi cu toc. Eram fascinată de felul cum era privită de toată lumea, şi mândră când venea să mă ia de la şcoală. 

E bunica mea! spuneam cu voce tare. Nu se poate! era reacţia tuturor mamelor şi celorlalte bunici. Este prea tânără!
 Încă este prea tânără la cei 83 de ani pe care îi are. Încă poartă doar rochii sau fuste şi pantofi cu toc. Încă o încap toate hainele din tinereţe. Şi merge mai repede decât mine glumind ca o adolescentă. Şi încă o salută lumea pe stradă Bună ziua doamna doctor!

Datorită ei şi a poveştilor ei de viaţă am ajuns să fiu nostalgică după interbelic şi istoria Micului Paris. Ce prăjituri erau la Capşa şi ce baluri erau prin sate...

Cealaltă bunică, are multe în comun cu ea. Aceleaşi haine din tinereţe, bijuterii, tablouri de familie sau amintiri în cutii îngălbenite cu poze cât jumate de palmă, alb-negru. Doar că s-a mai modernizat odată cu trecerea timpului. Acum poartă şi tenişi, pantaloni sau baston. Şi o iubesc la fel de mult.

Eu mi-am julit coatele şi genunchii până pe la 10 ani, mă băteam cu băieţii şi pe la 14, iar pe la 18,  când eram tunsă scurt, unii se întrebau dacă sunt fată sau băiat.  Uneori mă holbez, uneori gesticulez, alteori râd ca o descreierată în public (vezi Teatrul Invizibil), mă machiez foarte rar, şi ies şi în papucii de casă până la non-stopul de la colţ. Uneori sunt dezechilibrată, am glume proaste sau neînţelese şi mă cert şi ţip până mă lasă răsuflarea.

Şi cu toate astea, nu m-am întrebat niciodată dacă sunt altceva decât femeie. Nu m-am întrebat nici dacă celelalte reprezentante ale aceluiaşi sex sunt sau nu femei în funcţie de cum se comportă sau se îmbracă. Cred că fiecare găseşte feminitatea în altceva. Fiecare îşi caută stilul de viaţă sau vestimentar care să i se potrivească cel mai bine cu ceea simt despre ele şi felul cum se văd în interior. Da, este adevărat, unele mă deranjează vizual sau auditiv. Dar asta la prima vedere. În momentul în care ai curiozitatea sau ocazia sau răbdarea să treci peste cochilia superficială a fiecareia, toate femeile au suflet. Unul neînţeles poate, dar nu m-aş grăbi să le judec. 

Până la urmă... şi eu arătam ca un baiat acum 10 ani. Iar acum sunt o băieţoasă care poartă fuste şi tocuri, si unii poate încă se întreabă dacă sunt băiat sau fată.

Pentru voi ce înseamnă să fii femeie?

Lately...

Poate aţi observat că în ultimul timp am scris mai puţin pe blog pe partea de dezvoltare personală. Asta pentru că sunt într-o fază de reflecţie de ceva timp şi se pare că durează. Încerc să-mi organizez ideile într-o formă congruentă cu articolele deja postate în categoria Baby Steps.

 Am parte de noi experinţe acum, începând cu NLP Practitioner - curs început la NLP Explorer, continuând cu Public Speaking - curs organizat de Mihail Muşat.

 Aştept cu nerăbdare un alt curs organizat de nişte buni prieteni, Magazinul de joi seara. Cristi Nicolae şi Silvana Budişteanu sunt doi oameni deosebiţi pe care i-am cunoscut la cursul de coaching şi care propun un altfel de atelier de dezvoltare personală. Mai multe detalii aici. Eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigură că o asltfel de experienţă o să vă bucure. Din ce am înţeles, primii 10 înscrişi beneficiază şi de o şedinţă de coaching gratuită!

Voi ce-aţi mai făcut în ultimul timp? Aţi mai aflat ceva nou despre voi sau despre alţii?

Fluturi

 

 

Dacă ne-am întoarce în trecut...

În mintea Ericăi este un serial pe Diva Universal care mult timp nu mi-a spus nimic. Am crezut că este doar un serial ca oricare altul. Cu o fată ciudată, care se retrăieşte anumite momente din viaţa ei, cu ajutorul unui doctor. Ocazional, mă mai uitam la câte un episod. Treptat, unele lucruri au început să capete sens. Am început să înţeleg conceptul din spatele filmului. Să învăţ de la Erica, ce înseamnă să faci pace cu trecutul. Să nu te mai învinovăţeşti pentru ce s-a întâmplat. Să accepţi că toate lucrurile care au fost, au avut un motiv. 

E greu. Uneori chiar pare imposibil. Trecutul ne urmăreşte de multe ori. Mai ales în punctele lui cele mai rele. Cele de care nu suntem mândri. Cele pe care vrem sa le uităm. Ne învinovăţim pentru lucruri care nu se vor mai schimba niciodată. Ne întrebăm ce-ar fi fost dacă... Regretăm unele decizii, şi cărăm după noi frustrări şi ranchiună. 

Şi deşi asta ne propunem...reuşim să NU uităm. Pentru că atunci când îţi propui să uiţi, trebuie să fii conştient de ceea ce uiţi, să-ţi zici: aaa...am să uit X lucru.

Poate nu asta ar trebui să ne propunem. Poate nu uitarea aduce pace. Poate avem nevoie de altceva.

Ştiţi vorba aia cu Uit dar nu iert? N-am înţeles-o niciodată. Pai dacă nu ierţi, înseamnă că încă te mai gandeşti la ce s-a întâmplat, nu-i aşa? Aşa că nu te minţi pe tine zicând asta?

Dar dacă uitarea nu este un scop în sine, iertarea poate fi? Şi de fapt, ce presupune să te ierţi? 

Să fii în acelaşi timp şi Părinte şi Copil. Să laşi partea din tine care impune reguli, să îi dea o zi liberă părţii din tine care nu reuşeşte să le respecte. Să faci o revoluţie în interiorul tău. Să plângi în hohote în timp ce râzi că ai mai dărâmat o cărămidă din zidul construit cu atâta grijă de mic copil. Zidul acela care te ţinea în siguranţă la 5 ani, dar care acum te sufocă. 

Puteţi face asta? Aţi făcut-o deja?

Tort cu crema de zmeura

Tort cu crema de zmeura.

Bucataria  nu este pasiunea vietii mele - nu am nici suficienta rabdare nici creativitate pentru a face preparate senzationale. Uneori insa ies chestii absolut delicioase.

Tortul de zmeura l-am facut din dorinta de a manca un desert colorat, fara E-uri, de vara.

Simplu ca buna ziua:

• 1 blat de tort (eu l-am cumparat de la Boromir - foarte bun)
• Crema de zmeura: 1 cutie smantana UHT pentru frisca (cea de la President mi se para pana acum cea mai buna - se gaseste in Carrefour) + 250g zahar + 1 cutie zmeura (eu am luat congelata deoarece nu am gasit proaspata) + 1 cutie Mascarpone. Se amesteca toate si rezulta o crema de un roz natural, super buna - daca vreti sa fie mai putin acrisoara, puneti mai mult zahar.

Blatul de tort l-am insiropat putin, am adaugat crema si...that`s it!

Enjoy!

Trompe l'oeil

Trompe l'oeil este o tehnică artistică utilizată în pictură în scopul creării iluziei de tridimensionalitate. Prima dată am văzut aşa ceva în Belgrad.. Dar sunt mult mai multe prin lume. Cred că şi în Bucureşti este un perete pictat prin centrul vechi. Există mai multe muzee care au astfel de exponate. Unul dintre ele este în Franţa, la Bordeaux.

Intraţi aici pentru a intra în contact cu un artist român ce foloseşte această tehnică. Poate vreţi şi voi un perete 3D acasă, cine ştie?

Mobilă pictată

Mi se pare că o piesă de mobilier pictată manual dă o notă de intimitate unui dormitor.

 

 Cum v-ar plăcea să fie mobila voastră?