Ce faceţi mâine de Halloween?

Nu sunt o promoteriţă a sărbătorilor de import de la americani, dar nu sunt nici anti. Unele mi se par haioase, chiar dacă nu sunt autentice româneşti. La Halloween îmi place faza cu dovlecii crestaţi şi luminaţi. Nu cred că aş merge până acolo încât să mă costumez şi să merg la petreceri tematice, dar îmi place să profit de orice ocazie în care lumea e dispusă să facă ceva ieşit din comun. Pentru că pe mulţi dintre noi sărbătorile, carnavalurile, ne impulsionează să ne mobilizăm.

Aşa că eu  mâine fac de mâncare între prieteni (un fel de Jaime Oliver aşa....) şi apoi ies tot între prieteni în oraş să dansez.

Voi ce planuri aveţi de weekend?

În cât timp se formează un obicei?

Am citit tot felul de articole despre cât durează să-ţi formezi un nou obicei. Părerile variază între 21 şi 66 de zile, cea mai frecventa fiind cea de 21 de zile. Teoria e cam aşa: dacă faci în mod repetat ceva, în fiecare zi, timp de X zile, creierul o preia ca pe un automatism şi devine obicei.

Pare o teorie de analizat, mai ales dacă te gândeşti că sunt chestii pe care le experimentăm cu succes 1 zi-2, şi apoi le abandonăm. La mine lista scurtă pe care aş vrea s-o transform în obicei ar fi:

• mers la sală/făcut mişcare
• trezit dimineaţa la 7 de luni-vineri
• mâncat un fruct zilnic
• băut 2 litri de apă zilnic
• băut un suc de fructe proaspăt de 2 ori pe săptămână
• întâlnire cu colegii lunea dimineaţa (ştiu ei cine)

Cred că unele obiceiuri nu trebuie să fie zilnice, dar să fie constante. De exemplu, la 2 zile, 1 dată pe săptămână, 1 dată pe lună...

Acum, teoria asta cu repetarea în fiecare zi a unei acţiuni poate foarte bine să funcţioneze. Ca orice alt lucru care funcţionează dacă este soluţia care ţi se potriveşte. Şi asta nu poţi să ştii decât tu. 

La fel ca nenumăratele diete care pentru unii funcţionează şi pentru alţii nu,  şi teoriile astea pot ca pentru unii să dea rezultate. Ce NU aş recomanda eu este să crezi orbeşte că e cea mai bună soluţie pentru tine şi să te trezeşti că după 1000 zile, lucrul pe care l-ai tot repetat încă nu a devenit obicei. 

Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să decizi dacă obiectivul tău este să-ţi formezi un nou obicei. Pentru că dacă nu este un obiectiv important pentru tine, nu o să meargă nici o teorie.

 De exemplu, eu ştiu că e sănătos să beau 2 litri de apă/zi, dar nu sunt foarte convinsă că dacă beau doar 1 litru, ca în prezent, o să mor mai repede. Prin urmare,  nu sunt foarte motivată şi chiar dacă aş încerca teoria cu repetarea zilnică, este posibil să nu mă ţină mult. O să încerc totuşi să beau 2 litri de apă/zi să văd cât mă ţine. Poate creierul meu, în infinita lui înţelepciune, ştie mai bine decât mine ce îmi trebuie :)

Din punctul meu de vedere, timpul nu este un prea bun motivator. Este limitator şi nu mulţi oameni reacţionează bine la constrângeri de acest gen. Aşa că atunci când îţi stabileşti un obiectiv e important să ştii dacă vrei să îţi impui un anumit termen.

 Din momentul în care eşti motivat să-ţi formezi respectivul obicei o să vezi că lucrurile merg de la sine, cu sau fără termen.

Voi aţi reuşit să vă formaţi un obicei bun? Cum?

La cules de mere

Nu mi-a plăcut niciodată să ma bag la treburi gospodăreşti, dar trebuie să spun că sîmbăta aceasta am fost la cules de mere într-o mică livadă, şi a fost tare plăcut! Vremea a ţinut cu noi, nici prea clad, nici prea frig, nu a plouat şi a fost numai bine de stat afară.

 Livada de mere ionatane...

 

 

Pe parcursul culesului...

Recolta strânsă într-o oră...

  
Toti care se plictisise de alergat...

Eu care mă odihneam...

O căsuţă bătrânească...

Un păr încă rămas necules...

 Un măr căzut sub propria povară...

 O mâţă haioasă de-a locului...

Ne mai vedem la cules şi cu alte ocazii!

Am revenit

Am revenit la vechea interfaţă. Acum se văd şi comentariile primelor articole care au fost făcute în sistemul Blogger. O să vă povestesc mai târziu despre un weekend de toamnă.

Să aveţi o săptămână uşoară!

Mici modificări de blog

Câteva zile o să experimentez puţin la  interfaţa blogului. E posibil ca în această perioadă să nu meargă partea de Comentarii sau de conectare la Facebook. De asemenea este posibil să nu se mai vadă nimic altceva decât articolele. Vedeţi cum vi se pare schimbarea.  Lucrurile se vor aşeza pe făgaşul lor normal. Între timp, puteţi comenta direct pe pagina de Facebook a Cutiei de Ceai.

Până atunci, relaxaţi-vă!

Kittenhood şi Miss Babacilu - Fetiţe cu Fundiţe

Am adăugat 2 noi bloguri la preferinţe, cu tot cu iconiţele aferente.

Kittenhood a fost primul descoperit, datorită unei fotografii cu un concurs de pisici din 1960 postată pe Facebook. Blogul este feminin, suav şi visător. Posturile sunt legate de pisici, accesorii, fashion şi multe alte lucruri frumoase. Are trimitere la multe alte bloguri de gen.

Unul care mi-a atras atenţia în mod deosebit este Miss Babacilu. Un blog la fel de feminin, cu nişte bijuterii şi accesorii care îmi aduc puţin aminte de Accesorize, dar mult mai simpatice. Au ceva fragil şi romantic ce îţi înviorează orice zi.

Vi le recomand cu mare plăcere!

Schimbare de rol

Fiecare dintre noi are mai multe roluri în viaţa de zi cu zi. Rol de părinte, prieten, copil, soţ., subordonat, şef. În relaţia cu alţii, avem câte un rol dictat de cultura organizaţiei/familiei/societăţii. E firesc să se întâmple ca în anumite situaţii să facem confuzie de roluri. Mai ales atunci când ne întâlnim cu 2 persoane cu care în mod normal avem roluri diferite. 

De exemplu, când ieşi cu iubitul/iubita ai rolul de iubit. Rolul are un anumit comportament. Poate îi faci orice pe plac, poate o tachinezi, poate o suni din 5 în 5 minute, poate îţi vine s-o iei în braţe pe stradă s-o săruţi, poate o sorbi din priviri, poate îi cumperi flori, poate te cerţi poate te împaci...

Ei, te întâlneşti pentru prima dată cu iubita şi cu gaşca de prieteni. Cu prietenii ai alt rol. De prieten. Cu care e posibil să ai un alt comportament. Doar te cunoşti de mai mult timp cu ei. Eşti complet sincer, faci orice fel de glume, chiar şi proaste, eşti în largul tău, vorbeşti tare, mult... sau orice altceva. Eşti pus în situaţia în care trebuie să împaci 2 roluri. Pentru unii vine firesc, o tranziţie normală. Pentru alţii e o problemă. Tendinţa, zic eu, e să domine rolul cel mai vechi, în cazul de faţă, rolul de prieten. Cel în care te simţi în largul tău. Şi e posibil să faci gafe faţă de iubita care te ştia altfel, pentru că dintr-o dată te vede cu alţi ochi. În alt rol. Fără să existe o tranziţie.

 O altă situaţie de confuzie de roluri poate fi la serviciu. Să zicem că unul dintre colegii tăi cu care te înţelegi foarte bine, vorbeşti chestii personale, critici şefii, aveţi acelaşi stil de muncă, este promovat peste noapte ca şef al tău. Eşti pus în situaţia de a schimba rolul de coleg/prieten cu cel de subordonat. Pentru unii care sunt foarte prinşi în rol poate fi greu să fie subordonaţi unui fost coleg. Din simplul fapt că îl privesc în continuare ca pe un coleg, nu ca pe un şef. Şi apar probleme de nerespectare a regulilor, de frustrări de ambele părţi care nu înţeleg că rolurile impuse de organizaţie s-au schimbat. Privesc lucrurile personal.

Dacă reuşeşti să te detaşezi puţin, poţi să observi rolurile celor din jurul tău. Şi structurile sociale care îi influenţează mai tare în anumite situaţii să şi le schimbe.

E firesc ca rolurile să facă parte din vieţile noastre, doar suntem nişte actori înnăscuţi!

Poate fi derutant până te prinzi ce şi cum, dar dacă eşti sincer cu tine însuţi o să observi că toate rolurile tale pot fi perfect compatibile şi te pot echilibra într-un om fericit :)

 Poze făcute de Mihai Stănescu fiicei sale de la vârsta de 6 ani, purtând aceeaşi rochie, sub numele de Experimentul Rochia.

Universul încearcă să ne transmită ceva?

Cred că toată lumea are o părere despre accidentul provocat ieri de Şerban Huidu. Una de rău evident, din ce am mai citit pe diverse bloguri. Mie una mi se pare un prea mare ghinion să se întâmple 2 accidente atât de grave în decurs de mai puţin de 1 an. Parcă ar fi în filmul cu Final Destination. Cel puţin straniu...

Nu cred în destin ca şi cum viaţa noastră e deja scrisă, dar cred că uneori Universul încearcă să ne transmită ceva. Chiar şi prin întâmplări rele sau dureroase. Cred în faptul că ne influenţăm viaţa prin tot ceea ce facem, şi cred că ceea ce ni se întâmplă are un motiv. Poate motivul este să ne înveţe ceva, să ne testeze, să ne schimbe. Sunt rare ocaziile astea şi greu de digerat, dar nu-i aşa, WHATEVER DOESN'T KILL YOU, MAKES YOU STRONGER.

 

Pentru toţi cei care încă avem minunata şansă de a trăi, nu uitaţi să învăţaţi din tot ce vă înconjoară!

Cu bicicleta la concurs

Mâine, cei de la ProCiclism.ro organizează o ieşire cu bicicletele spre Baloteşti. Acolo o să aibă loc un concurs de mountain biking. Puteţi să participaţi la concurs, sau doar să faceţi o plimbare până acolo şi să urmăriţi concursul. Detalii aveţi mai jos.

"Cupa Olimpia – Ciclocross - MTB", Balotesti (langa Bucuresti), sambata, 15 oct. 2011.
- Exista categorie si pentru Amatori, fara taxa de participare.
- Regulamentul competitiei este postat pe Nota in link http://www.facebook.com/pages/ProCiclismro/147526661987802
- Pentru cine doreste sa participe la acest concurs (ciclocross sau MTB) putem merge impreuna cu cei care nu participa, dar care venim ca sa vedem concursul de la Balotesti (se poate ajunge si pe cursiera pana la Start), Padurea Pascani (langa Laguna Verde), aproape de Bucuresti.
- Traseul de concurs este in link http://www.bikemap.net/route/1295472#lat=44.62682&lng=26.13064&zoom=15&type=1
- Intalnirea este la Arcul de Triumf, sambata pe 15 oct, la ora 09.00.
Apasa pe particip, Invita si pe alti prieteni bucuresteni din lista ta.
La ora 09.15 plecam spre Balotesti.
- Facem un rulaj lejer (viteza medie de 25-30 km/h), in grup organizat, dus-intors (total 45 km) si vizionam concursul.
- Fiecare sa aiba bicicleta in stare buna de functionare si echipament adecvat, casca, ochelari de soare, bidon apa, camere de rezerva, petice, pompa, leviere, carte de identitate, bani de buzunar, etc....
- Punct de contact: antrenor de ciclism, Florin Leonte, 0744.158.497.  

 

Nu lăsaţi vremea urâtă să vă strice planurile. Spor la biciclit!

A venit toamna!

Nu fiţi trişti. Fiecare anotimp are frumuseţea lui. Pentru mine, toamna înseamnă culoare, căldură plăcută, haine pufoase, umbrele vesele, cizme de cauciuc, săruturi în ploaie, un ceai sau o ciocolată caldă, castane coapte...

 

 Trecerea la toamnă mi se pare naturală şi firească, dar puţin nostalgică. Îmi aduce aminte de câteva filme cu scene tomnatice.

Primul care îmi vine în minte este You've got Mail cu Tom Hanks şi Meg Ryan. Ştiu că pe la începutul filmului arată un festival al toamnei în New York.

IMDB vă propune 15  filme despre toamnă. Asta ca să vă ajute să vă acomodaţi mai uşor. Dintre ele, eu personal vă recomand Dead Poets Society şi deja clasicul When Harry Met Sally.

Toamna are farmecul ei în oraş. Agitaţie şi varietate cromatică. Un fel de natură care întâlneşte oraşul (fără să vreau plagierea celebrei reclame la apă).

 Nu uitaţi dimineaţa să faceţi o poză copăceilor care îşi schimbă culoarea şi pe care îi întâlniţi în drum spre serviciu...

Toamnă plăcută vă doresc!

Unde te vezi peste 5 ani?

Ştiţi întrebarea clasică de interviu? Unde te vezi peste 5 ani? Una dintre cele mai proaste întrebări ever. Ca angajator, nu îţi oferă nici o informaţie relevantă. Pentru că orice candidat va răspunde o vrăjeală. Nu o să spună nimeni adevărul. Nu o să spună nimeni că peste 5 ani poate vrea să plece din ţară sau că peste 5 ani poate visează să aibă propria afacere, sau că se aşteaptă să îi ia postul celui care îl intervievează.

Întrebarea în sine de fapt vrea să te provoace, în sensul în care priveşti 5 ani ca o perioadă de evoluţie. Doar că dacă eşti la un interviu şi vrei să fii angajat, vei spune ce trebuie ca să te angajeze. Pentru că până peste 5 ani îţi trebuie un job acum. Pentru că te gândeşti întâi la evoluţia pe termen scurt. Şi pentru asta bagi vrăjeala unui angajat care urmează să fie fidel, nu o să vrea să promoveze prea mult, o să sclavagească toată ziua şi o să fie extrem de mulţumit de tot ce i se întâmplă.

Prin urmare, întrebarea nu are nici un sens. Dacă vrei să afli într-adevăr dacă cineva se gândeşte la evoluţie poţi să-l întrebi ce ar vrea să îmbunătăţească la propria persoană în următorii 5 ani.

Pe mine dacă m-ar fi întrebat cineva când am terminat facultatea unde mă văd azi, aş fi răspuns sincer că eu nu pot să mă văd peste 5 ani. Nu pentru că habar n-am de capul meu, că nu ştiu ce vreau să fac, sau pentru că nu sunt vizuală. Ci pentru că peste 5 ani, eu nu voi mai fi cea de azi. Voi fi o cu totul altă persoană. Persoana de azi nu va mai exista. Persoana de peste 5 ani însă va ştii să meargă cu bicicleta, să înoate, să vorbească, să asculte, să privescă în ochi, să se bucure pentru ea şi pentru alţii, să iubească, să trăiască!

Asta e tot ce contează.

Asta e singura evoluţie a mea şi a contextului care face diferenţa.

"Everybody wants to be somebody. Nobody wants to grow." von Goethe

Voi unde vă vedeţi peste 5 ani?

Drive

Sunt o mare cinefilă. Îmi place să văd filme. Acasă, la cinema, la prieteni... cam oriunde. La fel ca şi muzica pe care o ascult, mă uit la filme în funcţie de dispoziţie. Vineri am văzut un film diferit de comediile mai bune sau mai proaste care sunt de obicei în oraş. 

Se numeşte Drive. Actorul principal, Ryan Gosling, este un tip care mie îmi place foarte mult pentru cât de bine joacă.

Drive este poate una dintre cele mai bune producţii din ultimul timp.  Drive are acţiune, suspans, love-story, dramă... cam ce-i trebuie unui film ca să te ţină acolo 2 ore. Mai are o coloană sonoră genială şi o regie impecabilă, atât cât mă pricep eu şi nu numai. Regizorul său a câştigat premiul pentru cea mai bună regie la Cannes pentru acest film, asta ca să vă faceţi o impresie.

Iar băieţaşul ăsta, Ryan, reuşeşte să transmită atât de multe emoţii prin atât de puţine cuvinte, încât eu îl văd ca un candidat sigur la Oscar. Mai arată şi bine, dar asta-i cu totul altă poveste.

Ieşind de la film însă, părerile publicului difereau destul de mult de ale mele. Poate şi pentru că lumea vroia un film uşurel de vineri seara, nu un film aşa de lent... Nici eu nu pornisem setată pe ideea de film profund, înălţător şi dramatic. Dar na... pusă în faţa faptului împlinit nu am putut să neg ceea ce am văzut. M- a prins cu totul.

Reacţia celorlalţi însă, mă face să-mi dau seama încă o dată de cât de frică le este multora de sentimente. Să rezoneze cu ceva, cu cineva. Să se implice. Cât de greu le este să spună că sunt impresionaţi, mişcaţi, cât de frică le este să simtă...

Îmi pare rău pentru ei într-un fel. 

Trebuie să fie tare trist să trăieşti într-o lume pe care nu îţi permiţi să o simţi. În care te ascunzi de toţi, şi chiar de tine ca să nu fii rănit. 

Te aperi, dar pierzi atât de multe...

Hello, my name is X and I'm a Tramp!

Poate aţi văzut prin filme întâlnirile alcoolicilor anonimi din SUA. Unde fiecare se ridică pe rând în faţa celorlalţi şi zice: Bună, mă numesc X şi sunt un alcoolic. 

După care tot grupul îi răspunde: Bună X!

Cum este sentimentul ăla că cineva te înţelege? Că ştie cât de greu este să vorbeşti despre problema ta? Că apreciază efortul pe care îl faci să te ridici în faţa lor şi să recunoşti că ai o problemă? Că sunt acolo pentru că şi ei au ajuns într-un moment de răscruce şi trec prin acelaşi lucru? Că nu te judecă?  Te ascultă? Te acceptă aşa cum eşti? Că nu eşti singur?

Mie mi se pare un sentiment de plinătate. De linişte. De mult bine.

Când eşti în cel mai prost moment al vieţii tale, în care ajungi să crezi că EU NU SUNT OK  şi  CEILALŢI NU SUNT OK şi nu mai vezi nici o resursă nici în tine, dar nici în ceilalţi gândeşte-te că nu eşti singur.

Că oameni pe care îi admiri în secret pentru reuşitele lor, pentru cât de bine arată, pentru câţi bani au, pentru cât de bine vorbesc, sau iubesc, sau câtă încredere au în ei, toţi aceştia au nevoie la un moment dat de cineva, sau de ceva. 

Toţi au îndoieli, griji, întristări. Toţi sunt oameni ca tine. Toţi au nevoie de susţinere. Încearcă să nu-i judeci înainte de a-i asculta. Şi ascultă-i cum ai vrea şi tu să fii ascultat. Fără a te gândi. Doar ascultă.

Mie nu-mi place Lady Gaga. Recunosc că are mult succes, că este un fenomen, că are mult curaj, că experimentează, că are o imagine care vinde orice, că are voce, că sub toate costumele şi makeup-uri arată bine, că dansează bine, dar....nu-mi place. Mă sperie imaginea ei. E covârşitoare şi extremă.

Totuşi, dacă mă imaginez cu ea la o întrunire a AA, unde ştiu că nu pot s-o judec, că este un om care recunoaşte că e vulnerabil şi eu respect asta, o ascult...

Şi ascultând-o descopăr lucruri pe care nu mi le-aş fi imaginat despre ea. Lucruri cât se poate de plăcute...

Intraţi aici să vedeţi despre ce este vorba.

Din nou la Vatra Ardealului

Ştiţi că v-am mai povestit despre prăjiturile de la cofetăria Vatra Ardealului din Braşov. În weekendul trecut am avut ocazia să trec din nou pe la ei. De data asta am făcut şi poze la interior cu acordul patronului foarte de treabă. 

 

Era cam răcorel afară, aşa că am mâncat înăuntru de data asta. Atmosfera este oricum foarte plăcută.

Am luat obişnuitul kataif şi o tartă cu cremă mascarpone şi zmeură. Delicios ca de obicei!!