Se oferă recompensă!

Voi cum reacţionaţi la recompense? Vă plac? Vă motivează? Vă cresc orgoliul? 

Mă refer atât la recompense materiale cât şi la recompense nonmateriale.

De fapt ce înseamnă o recompensă? DEX-ul spune că este un bun material sau spiritual acordat pentru a compensa un serviciu, un merit particular sau o acțiune realizată.

Adică... noi facem un serviciu cuiva şi primim ceva în schimb. Dar în egală măsură, putem să ne facem nouă înşine un serviciu şi să ne recompensăm singuri pentru asta. Sună dubios? 

De exemplu: Dacă sar pe pod şi nu în apă,  prind pasărea şi o smotocesc!

Sau un exemplu mai uman: Dacă reuşesc să mă las de fumat îmi cumpăr o pereche de pantofi scumpă. 

Acestea sunt recompense materiale proprii.

Cum ar suna o recompensă nonmaterială proprie? Dacă reuşesc să nu vomit mâine la doctor când îmi bagă un tub pe gât, doctorul o să poată să-mi pună un diagnostic şi o să mă fac bine. Nu câştigi un bun material, mai degrabă un bun spiritual. Ceva care îţi îmbunătăţeşte starea de spirit, felul în care te simţi. 

De foarte multe ori, noi înşine putem să ne recompensăm dar uităm lucrul ăsta. Căutăm mereu ca altcineva să ne recompenseze, material sau spiritual. Să ne spună că am făcut treabă bună, că suntem deştepţi, frumoşi, să ne dea bonusuri, maşini, case, cadouri. Este importantă şi componenta socială. Interacţiunea.

Dar de ce să nu o trecem pe planul secund, şi să ne gândim cum putem noi înşine să ne apreciem? 

E important ca ceilalţi să ne susţină. Dar pentru ceilalţi, eforturile pe care noi le facem într-o anumită direcţie, ar putea să  nu însemne nimic. Pentru că fiecare are alte idealuri. 

În loc să tânjim după aprobarea lor, nu mai bine ne dăm singuri un premiu pentru un serviciu/acţiune/merit pe care noi ştim să-l apreciem?

Voi cum v-aţi recompensat ultima dată? Când aţi făcut ceva frumos pentru voi, ca recompensă pentru un efort depus?

ZIDUL

ZIDUL poate fi ceva benefic (te poate proteja de raul de dincolo) sau ceva malefic (te poate izola de restul lumii). Depinde de care parte a ZIDULUI esti, cand iti dai seama de asta si ce esti dispus sa faci pentru a schimba situatia in cazul in care lucrurile nu stau chiar asa cum ti-ai dori.
Poti sa stai mult timp in fata ZIDULUI fara sa il vezi si sa nu intelegi de ce esti nefericit. Daca iti doresti insa cu adevarat (sau esti cu adevarat norocos), intr-o buna zi te trezesti si il vezi. E acolo si, oh boy, it`s big. Doar a durat atatia ani sa fie construit. Stai si te uiti la el, ii admiri arhitectura subtila, te simti coplesit de maretia lui. Si dintr-o data, ca prin magie sa presupunem ca poti sa vezi prin el iar pe partea cealalta sunt toate lucrurile pe care ti le doreai in sinea ta, toate lucrurile care stii ca ar putea face ca viata ta sa fie cu adevarat frumoasa, toate raspunsurile la intrebarile care te-au chinuit ani de zile. Doar ca sunt DINCOLO. Si acum intervine alegerea – poti sa te intorci si sa pleci, just like that, nu iti va fi mai bine dar nici mai rau ca pana acum. Sau poti sa incerci sa treci de ZID.
Nu exista nici un manual cu tehnici de traversare a ZIDULUI, nici o harta. In lumea reala nu putem trece prin ZID ca David Copperfield in celebra lui iluzie. ZIDUL este cat se poate de real si facut din cele mai dure materiale. Iar incercarea de a trece de el va fi dureroasa. Doar ca asa cum spuneam, nu exista doar un drum sau doar o cale, nu exista corect si incorect, poti sa trisezi, poti sa schimbi abordarea, poti sa alergi sau sa mergi mai incet – important este sa nu abandonezi, pentru daca o faci, vei trai toata viata regretand ceea ce stii ca ai fi putut avea DINCOLO.
De ce este ZIDUL atat de puternic? Pentru ca e facut din frica, superstitiile si credintele altora. Paradoxal, cei care construiesc zidul sunt proprii nostri parinti, din iubire, din dorinta de a ne apara. Se spune ca parintii vor doar BINELE copiilor si asa e. Doar ca asa cum in viata nu exista doar BINE ci si RAU, odata cu lucurile bune pe care incearca sa ni le transmita, ne transmit si rele de care de cele mai multe ori nu sunt constienti. Si uite asa, ZIDUL creste an de an, caramida cu caramida. Pentru cei care n-au constientizat niciodata prezenta ZIDULUI viata va merge inainte, ei vor lasa mostenire ZIDUL copiilor lor si vor continua sa il inalte. Pentru ceilalti intervine alegerea de care vorbeam la inceput. Si nu e o alegere usoara. E nevoie de mare curaj sa poti sa iesi din zona de confort in care ai trait o viata intreaga si sa incepi o calatorie care nu stii daca/cand te va duce acolo unde iti doresti. De aceea, acesti oameni sunt, din punctul meu de vedere, niste castigatori de la bun inceput. Pentru ca macar incearca.
Probabil ca CEI DE DINCOLO DE ZID nu vor intelege si nici aprecia vreodata efortul chinuitor pe care tu l-ai facut sa ajungi la ei. Daca te astepti la aplauze la FINISH, probabil ca nu le vei avea. Daca esti norocos, poate ca vei avea parte de incurajari de pe marginea drumului de la cei care inteleg ceea ce vrei sa faci si prin ceea ce treci. Daca nu, va fi doar un drum lung, rece si intunecat pe care va trebui sa-l faci singur. Pentru CEI DE DINCOLO nu vei fi un erou pentru ca ei nu au cum sa inteleaga ce insemana sa treci de ZID atata timp cat ei nu au trebuit vreodata sa faca asta. Dar poti sa fii o inspiratie pentru cei ramasi in urma.
Eu am descoperit ZIDUL acum 10 ani. Si inca sunt pe drum. Nu ma simt un erou dar as vrea sa cred ca intr-o buna zi voi ajunge DINCOLO si voi putea sa le insuflu si altora speranta si credinta ca SE POATE.

Grădina cu artişti

Sâmbătă şi duminică în Grădina Icoanei este un târg de handmade. Vor fi ateliere de creaţie pentru pictură, fotografie, modelaj şi multe altele.

Poate aveţi drum prin zonă!

Rubrica lui Jon Snow

Ştiţi că vorbeam  în primul articol al blogului despre învăţarea din reuşitele altora. Despre un schimb de experienţă, dacă vreţi, între oameni obişnuiţi care au reuşit să facă lucruri aparent simple dar foarte importante pentru ei înşişi.  Oameni care nu încetează niciodată sa spere, să încerce, să reuşească. Totul prin paşi mici.

Jon Snow este un model în acest sens. Dotat cu nişte abilităţi excepţionale, dar cu mai puţină încredere în el însuşi, susţinut de unii membri ai familiei, dar criticat de alţii, Jon a reuşit să treacă peste piedici şi treptat să îşi recunoască propriile merite. Pornit într-o călătorie iniţiatică la Zid, mînat de dorinţa de a face ceva cu viaţa lui şi a demonstra altora că poate să reuşească prin forţele sale, Jon trece prin tot felul de încercări. Probe fizice, şi mai multe critici, colegi adesea neînţelegători, un Zid mai puţin prietenos decât îşi imaginase, un mediu mai rece, posibilităţi de promovare mai puţine. Îşi face totuşi un prieten în Sam şi încurajat de acesta dar şi de propriile sale ambiţii se adaptează. Se face cunoscut, îşi pune în valoare abilităţile şi vede partea bună a lucrurilor. Totul pe fondul altor veşti proaste şi răsturnări de situaţie.

 Nu m-ar mira să ajungă chiar Lord Comandant într-o bună zi, chiar dacă el nu visează la asta...

Mă bucur să vă anunţ că Jon Snow a acceptat să ne împărtăşească din experienţa sa şi din modul în care reuşeşte să facă paşi mici în direcţia cea bună! Va avea o rubrică de invitat permanentă  pe care mi-ar plăcea s-o onoreze cât mai des!

You're an inspiration Jon!

Este cerul limita?

Ce te faci dacă te trezeşti într-o bună zi şi toate convingerile tale despre viaţă se dau peste cap? Dacă ceea ce te face pe tine TU se sparge în bucăţele? Accepţi faptul că poate convingerile tale nu sunt neapărat cele mai bune? Sau că poţi să le schimbi? Să fii flexibil? 

În comedia Paul (urmăriţi trailerul de pe IMDB) Ruth, o credincioasă fanatică ce nu merge nici la doctor pentru că nu-i permite religia, îl întâlneşte pe Paul, un extraterestru care bea, fumează iarbă şi înjură. Pe moment are un şoc. Nu ştie ce să facă... Nu crezuse niciodată în extratereştrii, şi totuşi e unul în faţa ei. Nu poate să-i nege existenţa. Totuşi, să-l accepte, înseamnă să treacă peste concepţiile ei cu care a trăit toată viaţa. Să admită că există şi alte variante. 

Câţi dintre noi putem să renunţăm la concepţii? Sunt atât de adânc înrădăcinate. Şi ne oferă confortul unei siguranţe. Adică...un punct de plecare în a ne explica diverse neajunsuri, neîmpliniri. 

Oamenii sunt toţi răi, egoişti, prin urmare de asta nu pot să am încredere decât în mine!

Să pui întrebări banale este stupid!

Eu nu pot să vorbesc în faţa altor oameni!

Bărbaţii care preiau numele soţiei după căsătorie nu sunt bărbaţi adevăraţi!

Femeile care sunt nervoase la serviciu sunt NF sau în perioada PMS!

O doamnă adevărată nu înjură niciodată!

Dacă te-ai îmbolnăvit înseamnă că ai făcut ceva rău!

Colegii care nu lucrează la fel de mult ca mine sunt nişte trântori! 

Mama care vrea să-mi pună mâncarea în farfurie mă consideră handicapat! 

Nu pot să accept bani de la un prieten pentru un serviciu pe care i l-am făcut!

Şi câte şi mai câte...astea se numesc Credinţe Limitative. În sensul că îţi limitează gândirea doar la cercul lor. Te învârţi in el şi e greu să găseşti soluţii la probleme. Pentru că principala credinţă limitativă este:

Eu nu pot să-mi schimb concepţiile. Fac parte din mine! Ăsta sunt eu!

Şi dacă de azi, hotărăşti că o credinţă îţi face mai mult rău decât bine? 

Schimb-o! Adapteaz-o! Nu o mai limita!

Poate că oamenii răi sau egoişti au şi ei părţile lor bune care m-ar putea ajuta.

Uneori e mai bine să întrebi ce nu ştii chiar dacă pare ceva banal, decât să greşeşti.

Am emoţii să vorbesc în faţa altor oameni, dar cu cât exersez mai mult, o să reuşesc.

Bărbaţii care preiau numele soţiei după căsătorie nu fac decât o schimbare de buletin.

Femeile care sunt nervoase la serviciu pot avea o nemulţumire pe care eu nu o cunosc.

O doamnă adevărată e o femeie care se poate descărca nervos înjurând.

Dacă te-ai îmbolnăvit înseamnă că trebuie te duci la doctor.

Colegii care nu lucrează la fel de mult ca mine poate se pricep mai bine decât mine la altceva.

Mama care îmi pune mâncare în farfurie se bucură că mă vede.

Dacă un prieten vrea să-mi dea bani pentru un serviciu pe care i l-am făcut înseamnă că are el un motiv pentru asta.

 

Dar şi când reuşeşti să ai mai multe credinţe nelimitative decât limitative... SKY IS THE LIMIT! (sau se poate şi mai sus?)