vineri, 23 noiembrie 2012

Get in the mood!

Şi pentru că vine weekendul, cu sau fără Black Friday....

Saturday Night Fever




Footloose ( nu am văzut varianta 2011, voi?)




Şi cum zicea cineva... Nothing beats Kevin Bacon...

(1996, on the Footloose soundtrack) When that fucking movie came out, for the next 12 years of my life, every time I'd go to a wedding, a bar mitzvahs, or a club, the disc jockey would put it on, at which point people would form a circle around me and start to clap in unison, expecting me to start flipping and performing tricks like a trained monkey. I've gotten to the point where I'll go up to the guy and I'll say, 'Here's 20 bucks, please don't play that song.' But the thing is, I love that record. I think the songs are great. (sursa: IMDB)



Weekend plăcut!


Sir Ken Robinson şi sistemul de învăţământ (I)

Sir Ken Robinson, într-un discurs plin de umor dar concret despre necesitatea susţinerii creativităţii în sistemul de învăţământ la nivel mondial.





joi, 22 noiembrie 2012

Why do we do what we do?

Un filmuleţ cu Antony Robbins despre motivaţia pe care o avem să facem ceea ce facem.


miercuri, 21 noiembrie 2012

It's ok not to be ok

Off...ce ţi-e şi cu stările astea schimbătoare. Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu am două extreme. Fie o stare bună, veselă, creativă, plină de resurse. Fie o stare de mocirlă, fără resurse, fără sens, cu un mare GOL. Mai este şi starea de mijloc, în care zilele doar trec, nu se întâmplă nimic deosebit, nici de bine, nici de rău, dar care nu-mi provoacă nici angoasă, nici bucurie. E un fel de funcţionare ca de la sine, pe pilot automat.

Ei, starea de mocirlă este tare înspăimântătoare. Pentru că te seacă de energie, de lacrimi, de viaţă. Prin urmare, poate că cel mai logic este să te scoţi singur, sau cu ajutorul altora, din starea aceasta. Nu de alta, dar ca să nu se deprime şi calculatorul de la atâta muzică de tăiat ceapa mărunt.

Metode de schimbat starea sunt multe, de la schimbarea poziţiei corporale, la schimbarea respiraţiei, la schimbarea mimicii, a mediului în care stai. NLP-ul oferă o mulţime de posibilităţi care să te ajute să-ţi schimbi starea. Şi poţi să le încerci să vezi care ţi se potrivesc.
Dar în acelaşi timp, eu am văzut pe pielea mea că dacă mă forţez să îmi menţin o stare bună, când eu totuşi nu sunt ok, mă duc şi mai rău la fund. În sensul că nu poţi să te ascunzi de ceea ce simţi. Da, poţi să te autosugestionezi să te ridici pe picioare şi să te duci la serviciu, să-ţi faci treaba, sau să te vezi cu prietenii. Dar să pretinzi că totul e în regulă, sau că te simţi bine, este o minciună care se întoarce împotriva ta. E ca şi cum refuzi să accepţi partea aceea din tine care suferă. Ca şi cum, îţi spui că e greşit să fii altfel decât zen.

Ei bine nu. It's ok not to be ok.

Frica mare este că mocirla o să te înghită dacă stai prea mult acolo. Dar şi să mergi peste ea şi să ignori că este sub tine, implică acelaşi pericol de scufundare. Uneori durează înfricoşător de mult. Dureros de mult. Sensibilitatea este aproape de nesuportat. Dar este interesant că după ce treci de un anumit moment critic, lucrurile încep să se aşeze. Iarba creşte din nou, soarele răsare, norii se duc.


Ce mă ajută pe mine în starea de mocirlă? Să stau cu ea, atât cât e nevoie. Dar nu doar să stau, ci să o exprim, fie într-un mod artistic (dansând , scriind poezii, sau cântând), fie să vorbesc despre ea. Practic, să o accept, şi să fac pace cu ea. Să o iubesc, pentru că există, şi pentru că fără ea, românul n-ar fi fost niciodată poet. Ştiaţi că starea acesta este cea mai creativă? Cei mai mulţi oameni devin brusc artişti ai durerii. Tocmai din dorinţa de a o exterioriza. De a face curăţenie şi a merge mai departe.

Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.

Tudor Arghezi, Testament

În final, un citat pe care l-am învăţat în clasa a 8-a pentru admitere, şi care nu mi-a mai ieşit niciodată din minte.

Fără Mioriţa noi n-am fi fost niciodată poeţi. Ne-ar fi lipsit această dimensiune fundamentală. Mioriţa este şcoala tristeţii naţionale. Matricea. Matca. Regina.  

Nichita Stănescu




marți, 20 noiembrie 2012

Paste la cuptor cu sos de branza si ceapa verde

Titlul cam spune totul.

Ingrediente

100 gr cascaval
1 bucatica branza Camembert
100 gr branza pentru paste
2 oua
2 legaturi ceapa verde
3 catei de usturoi
ulei de masline
rosii in ulei
2 ardei verzi
sare, piper proaspat

1/2 pachet paste integrale





Reteta este simpla. Pastele se fierb 9 minute. In acest timp facem un amestec din toate cele de mai sus, legumele taiate marunt, branzeturile rase, ouale batute, usturoiul pisat. Se amesteca toate cu pastele fierte si scurse de apa. Se pun la cuptor intr-un vas de yena timp de 20 de minute la 180 grade, pana cand branzeturile se topesc.
 




Pofta buna!

luni, 19 noiembrie 2012

Roxanne - alte 2 variante

Ascultam prin aprilie câteva variante ale clasicei Roxanne. De curând mi-am îmbogăţit colecţia cu 2 interpretări de prin concursuri, una rock, cealaltă reggae.



varianta Juliet Simms - finalistă The Voice SUA







varianta Dragos Udilă , concurent XFactor, ascultaţi aici.



Tartă sărată cu dovleac

Pentru că dovleacul nu se găseşte tot timpul anului, am cumpărat ca o disperată săptămânile astea, în ideea de a profita la maximum de acest bostan simpatic. Am vrut să pregătesc altceva decât tradiţionala plăcintă cu dovleac, aşa că am făcut o combinaţie proprie pe care o vedeţi mai jos. 






Ingrediente

 Pentru blat

200 gr făină
apă
ulei măsline
1 ou


Pentru sos

300 gr smântână
1 mână caşcaval ras
1 mână brânză Camembert rasă
busuioc
4 căţei de usturoi
piper proaspăt măcinat

 Pentru tartă

aprox 300 gr dovleac ras (se găseşte la piaţă dovleac crud ras în pungi de 1 kg)
2 roşii
1 mână parmezan

Se face întâi o cocă pentru baza tartei. Se amestecă făina cu oul şi foarte puţina apă, doar cât să se omogenizeze totul, fără să se înmoaie compoziţia. Se adaugă 1 lingură de ulei pentru elasticitate, cât să se desprindă coca de pe masă. Se pune coca în frigider până facem sosul.

Sosul presupune amestecarea smântânii cu brânzeturile, usturioul pisat şi mirodeniile. Piperul proaspăt îi dă o aromă mai puternică.

Se scoate coca din frigider şi se întinde cu sucitorul. Se aşează în tava de tartă, unsă în prealabil cu unt. Se pune coca la cuptorul încins (200grade) pentru 10 minute, cât să se întărească în formă.

Se scoate tava din cuptor şi acum urmează faza de tartinare. Se unge coca cu ulei de măsline. Se mai presară o mână de parmezan. Se adaugă dovleacul ras, pe toată suprafaţa tăvii. Se unge dovleacul cu sos. Se decorează cu felii de roşii.

Se coace la 190 grade timp de 40 de min. Se serveşte rece cu salată verde. Am mâncat-o şi caldă şi rece, dar rece se simt mai bine aromele şi gustul sărat.

Poftă bună!


sâmbătă, 17 noiembrie 2012

De azi

Mama si fiica






Health & Beauty Expo de la Sala Palatului si o mancare raw-vegan de la Omra: tortilla cu legume si salata de naut. Yummy!




luni, 12 noiembrie 2012

joi, 8 noiembrie 2012

Durerea mută



Seamănă cu nişte ghimpi, sau cărbuni încinşi... nu ştiu sigur. Ce ştiu este că frige când calci, Durerea se răspândeşte în tot corpul şi în câteva secunde interminabile amorţeşti. Nu mai simţi nimic. Aluneci într-un somn plin de vise care nu-ţi dau pace. Ca nişte ţânţari, pe care nu-i vezi, dar bâzâie enervant la ureche.  

E luna plină? Deja? Mi se părea mie că miroase a praf de stele. Chiar şi ele cad şi sunt martore la Durerea mea mută. Se uită una la alta şi se întreabă de ce Durerea nu vorbeşte. A amuţit? O las să răspundă ea la întrebare. Îi scot căluşul şi îi văd nodul în gât, în timp ce înghite sunetul propriei deziluzii. 

O lacrimă îi alunecă pe obraz şi îi şterge praful cu care stelele au îmbrăţişat-o mai devreme. Se uită la mine cu ochi goi şi-mi spune că nu mai ştie care e rolul ei. Nimeni nu o mai vrea. De fiecare dată când încearcă să deschidă gura, e călcată în picioare de Pozitivism şi Entuziasm.  Mai bine moartă şi-a zis de nenumărate ori în gând.
Şi totuşi e ceva mai presus de ea care îi dă sens. Undeva, ştie că nu trăieşte degeaba. Ştie că trebuie să vorbească. Să ţipe ! Să urle ! Să tragă semnalul de alarmă!

Trage aer în piept şi în ciuda fricii, îmi deschide inima şi smulge cu putere lacrimile sufletului de copil. Respiră greu din cauza efortului, dar ştie că e bine. 

Lacrmile ies întâi ca un mâl verzui, aproape ca o pastă. Au uitat cum să curgă. S-au coagulat în interior. Dar curba obrazului uscat se umezeşte curând şi îşi aminteşte. 

Durerea mută zâmbeşte. Acum ştie ce are de făcut.






 Imaginea de aici.

miercuri, 7 noiembrie 2012

Lumina

În lumea ce mă înconjoară
Sunt doar mică piatră de moară.
Râcâi cu dinţii cleiul noroios şi verde.
Ies din lumina neagră ce mă orbeşte.
M-arunc în gol şi mă zdrobesc de gândurile vechi.
E zi şi totuşi noptea nu vrea să plece.
Nu vrea să văd.
Mă vrea supusă în gaura minţii teşite.
Şi durerea asta cunoscută mă bucură.
Am gust de fiere în gură şi zâmbesc.
Râd cu gura până la urechi.
Încă mai pot... Încă văd prin găurile împletite de frică.
E soare acolo.